„Conducerea actuală are un mandat de a construi, nu are responsabilitatea alegerilor din 2024”

Reprezentanţii USR PLUS Ialomiţa au organizat, recent, o Conferinţă Judeţeană de alegeri. USR Ialomiţa a intrat în această construcţie politică având 25 de filiale, iar Plus Ialomiţa cu 15 filiale. În urma votului, Octavian Săvoiu a fost ales în funcţia de preşedinte al USR- PLUS Ialomiţa. Alături de el au fost aleşi douăzeci de membri ai Biroului Judeţean şi şase delegaţi pentru alegerile naţionale din toamnă.

Noul preşedinte al USR – PLUS Ialomiţa subliniază că această conferinţă judeţeană a fost rodul unei munci de cel puţin şase luni de zile. Dacă cineva pune doar conferinţa judeţeană, pe primul loc, fără să ţină cont de unde vine USR – PLUS şi unde vrea să ajungă, are o imagine cel puţin deformată asupra evenimentelor. „La această conferinţă judeţeană am câştigat, într-adevăr preşedinţia partidului, fiind singurul candidat. Acesta este lucrul de la care trebuie să plecăm, anume de ce am ajuns să fiu singurul candidat. Atunci, trebuie să facem câţiva paşi înapoi, să privim de unde am venit, ce înseamnă USR –PLUS Ialomiţa, unde a fost anul trecut şi acum doi ani şi unde vrea să ajungă. USR PLUS Ialomiţa a fost o alianţă între două partide politice şi am funcţionat aşa timp de doi ani, în patru rânduri de alegeri. Am fost o alianţă, repet, nu un singur partid. Aici lucrurile au funcţionat, dar nu întotdeauna aşa cum trebuie. Partidul PLUS a apărut după USR şi toţi oamenii – care au ales să formeze acest partid şi să se înscrie în el –  ulterior au decis să intre în alianţă cu USR. Şi-au dat seama că valorile noastre, pe care vrem să le promovăm, sunt comune. Dar viziunile nu au fost întotdeauna aceleaşi. De aceea a apărut PLUS, pentru că nu toţi oamenii se identificau cu modul în care USR a ales să atingă acele scopuri. Nu spun că, USR sau PLUS, unul dintre partide, deţine adevărul absolut. Experienţa mi-a dovedit că nu este aşa, că fiecare a făcut lucruri bune şi mai puţin bune. Cert este că am plecat ca două formaţiuni diferite. Scopul declarat a fost acelaşi. Însă mijloacele folosite, nu au fost întotdeauna aceleaşi…Am funcţionat împreună, ne-am dat seama că lucrurile în anumite momente au mers bine şi în altele nu. Atunci, aveam alternativa în care să păstrăm distanţa unii faţă de alţii, să ne organizăm fiecare cât poate de bine şi să intrăm în aceste alegeri fără dialog. Moment în care o tabără câştiga, cealaltă pierdea, inevitabil. Ne-am dat seama că ne-ar fi ajutat individual pe fiecare. Eu, de exemplu, dacă mă organizam extraordinar de bine, puteam să câştig tot Biroul Judeţean, totul. Dar urmează întrebarea: După aceea, ce faci? Pentru ce câştigi aceste alegeri, pentru a-ţi mângâia orgoliul? Pentru a mă prezenta eu doi ani de zile ca preşedinte al USR? Dar, după? Mi-am dat seama că acest «şi după» este foarte important pentru că urmează patru rânduri de alegeri într-un singur an de zile. Noi nu suntem o organizaţie extraordinar de puternică, nu ne comparăm cu PSD, nici măcar cu PNL. Suntem puţini, dorim să fim mai mulţi şi atunci nişte alegeri pe aceste principii ne-ar fi rărit şi mai mult rândurile. De aceea am ales calea dialogului. Ne-am aşezat la masă şi am discutat cel puţin trei luni de zile, reproşându-ne, unii altora, lucrurile care ne-au deranjat”, a precizat la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, Octavian Săvoiu, preşedintele USR- PLUS Ialomiţa, specificând că şi lui i s-au reproşat foarte multe lucruri, pe care le-a acceptat. Pe o parte le-a recunoscut ca greşeli, altele erau legate de principii. Cert este că şi o tabără şi cealaltă şi-a dat seama că unii fără alţii nu pot face treabă. Atunci s-a căutat o formulă prin care să se transmită şi un mesaj de a construi împreună. „Încrederea se va construi în aceşti doi ani. Noi încercăm să formăm o echipă…Un lucru important de menţionat este că noi am avut libertatea la nivel local, nu a fost o chestie impusă de la centru. Fiecare organizaţie locală a avut dreptul să-şi aleagă conducerea pentru un an, doi, trei sau maxim patru ani, cât e statutul USR. Noi am ales să facem alegeri doar pentru doi ani. De ce? Pentru că venim dintr-o perioadă care a fost o etapă furtunoasă, zbuciumată. Ne dorim să fie o etapă de construcţie, intermediară, perioada de doi ani de zile. Iar peste doi ani, în funcţie de modul în care eu voi performa, echipa, vom face din noi alegeri ce vor pregăti alegerile din 2024. Deci, conducerea actuală are un mandat de a construi, nu are responsabilitatea alegerilor din 2024, la nivel de candidaţi…Avem de construit multă încredere între noi acum şi avem lucrat împreună. Există varianta să nu reuşeşti şi ajungeam în 2024 cu o echipă frământată, măcinată de probleme, măcinată de orgolii sau cine ştie mai ce şi dădeam cu piciorul la patru rânduri de alegeri. Aşa, dacă ne vom înţelege bine şi vom funcţiona – şi eu ca preşedinte voi performa – mă îndoiesc că vor exista filiale care să nu-mi susţină o candidatură din nou, peste doi ani, în 2023. Reversul medaliei e că dacă nu voi performa  – şi-mi voi da seama că este o pălărie mult prea mare ceea ce mi-am asumat – ar trebui să fiu cel puţin nebun să candidez încă o dată, ca să mă fac de râs în 2024, la alegeri. Deci, a fost o plasă de siguranţă pentru această echipă şi partid”, a punctat Octavian Săvoiu.

„Realitatea este că în rural avem foarte puţine reprezentante ale sexului frumos în Consiliile Locale”

Postura în care Octavian Săvoiu nu a avut contracandidaţi nu denotă o notă proastă pentru USR PLUS. Colegii săi nu s-au înscris fiindcă ar fi cumva fricoşi. Au fost colegi care au dorit funcţia de preşedinte, însă s-au gândit la binele partidului, au trecut peste orgolii şi au renunţat. De exemplu, dinspre tabăra PLUS, Octavian Săvoiu a fost desemnat să ducă această flacără a războiului intern în alegeri. De la USR au fost cel puţin două nume care şi-au dorit candidatura – Mihai Tănăsescu şi Alexandru Horhocea (aceştia ieşind după alegeri vicepreşedinţi).

Faptul că în funcţia de vicepreşedinte nu a fost aleasă nicio femeie, nu înseamnă că membrii USR PLUS sunt adepţii ideii că locul femeii este la cratiţă. În nici un caz. „Nu, Doamne fereşte. Suntem partidul care în Parlamentul României dăm cele mai multe femei, proporţional cu numărul de membri de parlamentari. Iar noi la PLUS, din parlamentarii care sunt acum în organizaţia USR PLUS, jumătate sunt doamne. A fost o întâmplare nefericită că nu a fost aleasă o femeie vicepreşedinte, aşa s-au aşezat lucrurile. Nu a fost o chestie calculată, asumată…Realitatea este că în rural avem foarte puţine reprezentante ale sexului frumos în Consiliile Locale, în Primării. Ori acesta a fost punctul de plecare în construirea Biroului Politic Judeţean…E adevărat că această construcţie – pe care noi am încercat s-o facem şi de care sincer sunt mulţumit – nu este perfectă. Dar, în 2023, vom organiza din nou alegeri. Atunci vom vedea oamenii ce au performat, lucrurile care au mers bine şi cele care nu au funcţionat. Da, nu este o structură perfectă. Este perfectibilă, e adevărat”, a mai adăugat Octavian Săvoiu, preşedintele USR PLUS Ialomiţa.

Ramona BUTNARIU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )