Comunicarea actelor administrative emise în formă electronică

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Ialomiţa informează contribuabilii că au fost modificate prevederile art. 47 alin (15) din Codul de Procedură Fiscală cu privire la comunicarea actelor administrative. Anume că toate actele administrativ fiscale emise în formă electronică se comunică contribuabililor sau plătitorilor prin intermediul Spaţiului Privat Virtual. Comunicarea acestor acte se consideră a fi realizată la data punerii la dispoziţia contribuabilului sau plătitorului prin Spaţiul Privat Virtual. „Înainte de apariţia O.G. nr. 31/2022, actul administrativ se comunica pe această cale doar dacă opta contribuabilul şi se considera comunicat în termen de 15 zile de la data transmiterii actului către contribuabil sau plătitor ori împuternicitul ori curatorul acestora. Reamintim totodată că, actele administrative fiscale emise pe suport hârtie pot fi comunicate fie prin poştă, potrivit art. 47 alin. (3) – (7) din Codul de Procedură Fiscală, prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului sau plătitorului ori împuternicitului ori curatorului acestuia sau la sediul organului fiscal emitent. Asta, ori de câte ori contribuabilul sau plătitorul sau împuternicitul sau curatorul acestora se prezintă la sediul organului fiscal şi solicită acest lucru, potrivit prevederilor art. 47 alin. (8) – (14) din Codul de Procedură Fiscală”, a precizat Liliana Ciomîrtan, purtătorul de cuvânt al AJFP Ialomiţa.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )