„Cine răspunde pentru degringolada privind bursele? Cum este sprijinită excelenţa în educaţie?“
Senatorul ialomiţean neafiliat, Rodica Boancă (vicepreşedinte la nivel naţional al Partidului Lege Educaţie Unitate – LEU) a făcut, recent, o interpelare adresată ministrului Educaţiei, Ligia Deca, pe tema acordării burselor de merit.
În respectiva interpelare, senatorul îi atrage atenţia că au trecut vremurile când a fi olimpic era o reală mândrie, când te simţeai într-un cerc cât se poate de „select” prin munca şi dăruirea pentru studiu. Astăzi, printr-un proiect de lege gândit „strâmb” de la bun început, de nişte incompetenţi, s-a spulberat totul. „În noul an şcolar, 2023-2024, s-a schimbat modul de acordare a burselor de merit în noua lege a Educaţiei ce a intrat în vigoare în septembrie. Acestea nu se vor mai acorda în funcţie de un anumit prag de medie, ci le primesc 30% dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu şi liceu, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale. Până acum primeau burse de merit elevii care au obţinut media anuală generală de la 9,50 în sus. Ministerul Educaţiei a dat instrucţiuni pentru bursele şcolare din 2023-2024, printr-o notă oficială: Pot lua bursă de merit şi elevii care nu au susţinut Evaluarea Naţională, ceea ce a creat situaţiile extreme în care primesc bursă de merit elevi cu medii de 1 şi 2 sau elevii din puşcării. În urma centralizării, aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educaţiei. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situaţie. Dintre aceştia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 şi 4.99. Cu media între 3.00 şi 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 şi 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023. De exemplu, bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an şcolar şi de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul «Sf. Sava», cu ultima medie 9,97, şi de primii opt de la Liceul «Pallady», cu medii între 6,72 şi 5,10. Au apărut tot mai multe cazuri şi în penitenciarele din România, astfel că 10 persoane aflate în detenţie la Penitenciarul Târgu Jiu, ce frecventează cursurile de învăţământ din cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, vor primi burse de merit. Deşi situaţia este incertă la nivel naţional, conducerea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă a stabilit deja lista cu deţinuţii care sunt eligibili a primi burse de merit. Şi la Penitenciarul de maximă siguranţă de la Aiud există aceeaşi situaţie, vor primi burse de merit 4 deţinuţi. Totodată, 12 deţinuţi care fac cursuri la şcoala profesională, vor primi şi ei 450 de lei pe lună. Se respectă oare principiul echităţii? Dacă se numeşte bursă de merit, înseamnă că trebuie să o merite! Eforturile să fie pe măsură!”, a subliniat Rodica Boancă.
În calitate de cadru didactic şi senator al României, ales, nu numit, Rodica Boancă îi transmite ministrului Ligia Deca nişte sugestii. Anume că preocuparea unui ministru ar trebui să fie în primul rând, aceea de a găsi soluţii, de a atrage fonduri, nicidecum de a-şi pune angajaţii să şteargă comentariile negative de pe paginile de socializare. Căci şi critica este constructivă. Apoi îi mai transmite să nu încerce să îşi construiască o imagine care de fapt, nu există. A politiza învăţământul românesc, nu înseamnă decât a distruge o naţiune. Totodată, senatorul îi pune şi o serie de întrebări.
„Considerând cele prezentate mai sus, prin exercitarea controlului parlamentar, vă solicit răspuns la următoarele întrebări: Cine răspunde pentru degringolada privind bursele? De ce elevii din ciclul primar nu mai primesc burse în baza diplomelor obţinute la concursuri şi olimpiade naţionale şi internaţionale? Cum sprijiniţi excelenţa în educaţie? Câţi elevi urmează cursuri ale Centrelor de Excelenţă? Veţi da burse puşcăriaşilor şi le tăiaţi pe acelea pentru performanţă ale elevilor care au câştigat concursuri naţionale sau internaţionale? CNCD a fost sesizat cu privire la discriminări legate de modul de acordare a burselor de merit, dat fiind că sunt elevi cu 9,80 care nu primesc această bursă, în schimb, alţii cu medii de 3 şi 4 beneficiază de recunoaşterea şi premierea «meritelor». Cum veţi soluţiona această problemă? Când vă daţi demisia, doamna ministru? Din nenorocire, pentru învăţământul românesc, sunteţi un ministru repetent, cu media 1, iar noi, profesorii şi părinţii nu vă vom «premia», pentru că nu aveţi niciun merit!”, a mai adăugat senatorul ialomiţean.
Cristina ANDREI