„Ceea ce se întâmplă acum cu tot ce înseamnă oameni vulnerabili din ţara asta, este un genocid”

Luna trecută, mai exact pe 27 februarie, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat o amplă acţiune de protest împotriva regimului Iohannis, în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Principalele nemulţumiri au vizat situaţia economică, socială şi sanitară. AUR a somat Guvernul Ciucă să adopte urgent zece măsuri, printre care demiterea ministrului Energiei, Virgil Popescu, declanşarea stării de urgenţă în domeniul energiei şi reglementarea pieţei de profil.
Senatorul AUR Filiala Ialomiţa, Rodica Boancă, se pune în postura cetăţeanului de rând cu un salariu minim pe economie, care, brusc, este nevoit să facă rost de foarte mulţi bani pentru a plăti facturi inadmisibil de mari. De altfel, aceasta este situaţia multor români de pe piaţa muncii din ţară. „Eu nu sunt economist. Eu vorbesc precum cetăţeanul de rând care se confruntă acum cu nişte facturi imense, la salarii mizerabile. Adică salariul minim este 1.700 de lei net şi, practic, îţi vin facturi de aceeaşi sumă sau de 2.000 de lei. Păi, ce facem aici? Cum supravieţuiesc oamenii respectivi? Cum pot ei să îşi facă datoria faţă de furnizori şi de stat? Cum pot să aibă şi un grad de mulţumire, de confort, în propria lor ţară? În România nu există, de fapt, o piaţă, în modul foarte clar spus. Avem, de fapt, tot statul. Producătorii de energie electrică sunt tot ai statului, majoritar. Furnizorii sunt privaţi, dar producătorul e de stat. Noi avem nişte resurse de gaz pe care nu le mai folosim de foarte mulţi ani, fiind, cred eu, în mod intenţionat, fie închise, fie scoase, cumva, din uz. Dar iată că sunt rentabile. Noi avem gaze din Marea Neagră şi se tregiversează cu tot felul de tertipuri începerea lucrărilor şi exploatărilor acolo. Este o lipsă de coloană vertebrală din partea României, care nu-şi asumă un parteneriat, nişte negocieri clare, concrete, începerea lucrărilor. Spun că se fac nu ştiu ce schimbări, că vor exista platforme. Să deschizi piaţa şi să ai una corectă, îţi trebuie şi jucătorii corecţi. Noi, pe piaţa actuală, nu avem jucătorii corecţi. Sau poate nu avem regulile jocului corecte. Iar asta e treaba statului s-o facă. Nu pot să fac asta eu, ca parlamentar. Eu pot doar să dau legi sau să reglementez legislativ. Dar dacă Guvernul nu doreşte şi vrea menţinerea lui Virgil Popescu… Iată, îl menţinem în funcţie pe Virgil Popescu. De ce? Ce merite deosebite are acest individ? Pentru că e om de partid. Asta spuneam! De asta suntem aici. Pentru că pe ăştia i-am votat. Am votat nişte partide ce s-au decredibilizat prin oamenii pe care i-au adus în funcţie. Şi a ajuns un Virgil Popescu dintr-un nimeni un ministru pus doar pe distrugere. Cum a venit, a închis Mintia, după aceea minele… De când a venit el, totul se închide pas cu pas şi, iată, oamenii stau! Uniunea Europeană impune să scădem poluarea. Iar Germania a putut să prelungească exploatarea de cărbune până în 2033. Polonia a putut, Ungaria a putut… Numai România nu poate. Vine doamna de la Uniunea Europeană şi zice: Dragi copii din lumea toată, iată, avem următorul program. Iar România este prima care zice: Eu, doamna, eu vreau să-l implementez primul. Păi, stai puţin, că tu, amărâtule, eşti în clumea sărăciei! Atât mai ai şi tu, nişte cărbune, nişte mine, cum sunt şi alea neîntreţinute, nemodernizate, vai de capul lor, centrale, microhidrocentrale… Şi alea, la fel, au fost făcute să se spele nişte bani… Şi nişte baraje. Ţii oprită apa acolo şi nu laşi să se producă mai mult. Ai nişte lucruşoare ale tale acolo, iar acum stai şi te uiţi că tu vrei energie verde. Bravo, foarte bine! Energia verde e foarte bună, o susţin, dar ea trebuie să vină într-un mod complementar şi, uşor-uşor, să încline balanţa. Nu poţi peste noapte. La noi totul se face heirupist aşa”, a precizat senatorul AUR, în debutul unei ediţii a emisiunii „Subiectul Zilei”, la Radio Fresh FM.
Tot în cadrul protestului de pe 27 februarie, partidul AUR a mai cerut eliminarea tuturor restricţiilor Covid, ridicarea stării de alertă şi anularea amenzilor aplicate pentru nerespectarea măsurilor în perioada pandemiei. Restricţiile s-au ridicat, dar problema cea mai mare o reprezintă amenzile. „Iarăşi, suntem ceva de nedescris. Suntem ultima ţară care a scos restricţiile, deşi cazuri nu mai avem de la Omicron încoace. Se mai raportează. Dar se raportează cât trebuie să se raporteze. Dacă-i musai şi ordin, cu plăcere! Acum, bun, eu înţeleg, restricţiile s-au ridicat, dar amenzile? E pe sistemul: Dar cu calul ce-ai avut? Dacă a zis Curtea Constituţională că legea măştilor în aer liber reprezintă o încălcare şi este neconstituţională, amenzile sunt? Cică e datoria amendatului să conteste amenda în Instanţă şi, în baza hotărârii CCR-ului, va fi scutit de plata ei. Dar Guvernul poate reglementa asta. Se poate da o amnistie. Există soluţii. Doar moartea n-are soluţii. Există soluţie la orice, dar numai să nu vrei. Clar, se poate da o amnistie. Ăsta e punctul meu de vedere”, a adăugat Rodica Boancă.
O altă doleanţă a AUR este renegocierea PNRR în interesul cetăţenilor români. Uniunea Europeană a zis: Nu se poate face renegocierea decât în caz de catastrofă, cataclisme… Şi Uniunea Europeană, la fel ca echipa de conducere a României, trebuie să ia lucrurile treptat, fie că acest plan va avea o formă standardizată sau nu. „Dar faptul că am avut o guvernare criminală nu este un cataclism? Eu zic că şi Uniunea Europeană trebuie să meargă pe particularităţi. Bun, nu se va renegocia nimic acum, să fim serioşi. Nu vor renegocia. Ai noştri sunt atât de plante şi de nevertebrate, încât nu vor renegocia niciun PNRR, nici nimic. Vor merge aşa cu lucrurile până când vor ajunge într-un colaps. Deja suntem într-un colaps, noi mergem aşa din inerţie. Dar, în doi-trei ani, pe măsură ce vor intra la pensie unii oameni, va fi nevoie de alţii… Să luăm pensiile, de exemplu, că asta era problema cea mai mare. Ei au negociat ca doar 9%, acea marjă de inflaţie, cumva, să reprezinte creşterea pensiilor. Deci, cum să-ţi asumi tu, printr-un program de genul ăsta, să nu mai creşti pensiile decât cu 9%, când, anterior, ai spus că o să creşti cu 40%? Şi e o lege în sensul ăsta! Noi nu ştim de capul nostru?! Efectiv, este o crimă. Ceea ce se întâmplă acum cu pensionarii, cu elevii şi tot ce înseamnă oameni vulnerabili din ţara asta, este un genocid. Este chiar un genocid!”, a mai precizat Rodica Boancă, vizibil revoltată de felul în care a fost privit protestul AUR. La scurt timp, au apărut şi reacţiile. Cei din PNL miros legături suspecte şi zic: Protestul AUR este partea războiului hibrid în Europa de Vest şi România. USR-ul, de asemenea, susţine că George Simion e păpuşa lui Putin. Tot PNL-ul spune: Mitingul organizat arată că membrii AUR sunt mai degrabă în serviciul Rusiei. Toate acestea, în condiţiile în care AUR a fost singurul partid ce a protestat în faţa Ambasadei Rusiei. Românii, însă, tind să creadă toate teoriile şi zvonurile care apar în mass media. Mulţi percep mesajul greşit sau, pur şi simplu, refuză să creadă ori să înţeleagă realitatea, semnificaţia a ceea ce se întâmplă. Senatorul AUR nu vede niciun argument în sensul acesta. „Nu mai pot de râs. Deci eu nu mai pot cu asta cu ruşii… Protestul din 27 februarie a început cu un convoi auto plecat din Ploieşti către Bucureşti. Acesta s-a oprit în faţa Ambasadei Ruse. Cu două-trei zile înainte, AUR a fost singurul partid, singura formaţiune politică din această ţară care s-a prezentat în faţa Ambasadei Rusiei şi a protestat, cerând să nu se repete ceea ce a fost în Moldova, situaţia din Transnistria şi aşa mai departe. Nu ştiu, noi percepem toate mesajele sau avem, aşa, ca băieţii ăştia de la SRI, doar cuvinte cheie? Ne-au îndobitocit ăştia. Auzim doar ce vrem să auzim. Păi, dacă eram plătiţi de ruşi, ne mai duceam în faţa Ambasadei să ne expunem, să ne vadă ei, să ne dea consent? De asta are interdicţie George Simion în Republica Moldova, că-i prorus? Dodon, care era clar omul ruşilor, i-a dat interdicţie lui Simion pentru că a vrut să facă demersuri şi lumea să conştientizeze că e nevoie de Unirea cu România. Şi a fost alungat din ţară, mai – mai să fie arestat pe acolo, nici acum nu i s-a dat drumul, deşi e demnitar, şi noi suntem proruşi… Deci e o infectare de piaţă mass media, dar care nu are niciun suport… Au încasat în conturile lor atâtea milioane de euro de la ruşi, au primit donaţii de la ruşi, au făcut propagandă prorusă… Dar noi am fost tot timpul împotriva expansionismului rusesc, a celui putinist. Eu n-am nicio problemă cu oamenii de rând din Rusia, respect cultura lor, pentru că a dat lumii nişte eminenţe, oameni excepţionali, teatrul rusesc… Dar nu pot să accept un mod de a guverna dictatorial într-o ţară care nici acum nu s-a scuturat de comunism. Niciodată! De asta, aplaud Ucraina. Chiar dacă, din punct de vedere istoric şi politic, statul şi guvernanţii ucraineni au umilit şi ei România, au luat teritorii care nu le aparţin, au făcut nişte lucruri împotriva românilor. N-au respectat statutul lor de etnici şi de băştinaşi acolo. Dar una-i una şi alta-i alta. Adică pentru umilirea românilor din Ucraina este vinovat şi statul român. Nu a negociat, nu a avut un demers diplomatic, nu a ştiut să-şi apere interesele şi oamenii de acolo. Iată Ungaria cum îşi apără interesele maghiarilor. Jos pălăria pentru modul în care o face! Normal că mie nu-mi convine, ca român, ce se întâmplă. Probabil nici ucrainenilor nu le-ar fi convenit. Dar, când tu ai coloană vertebrală şi zici: Ce-i al nostru, e al nostru… Şi poate că pământurile alea sunt acum pe hartă în Ucraina, dar oamenii de acolo îmi aparţin mie. Şi când te lupţi pentru ei şi le oferi toate resursele să meargă mai departe, n-ai ce să reproşezi. Dar, în momentul în care tu îi abandonezi… Oamenii ăia, însă, au rămas acum să lupte pentru Ucraina, pentru pământul lor! Că o fi ucrainean, român, că o fi al cui o fi el până la urmă, bucăţica lor acolo este a lor! Asta este. Deci, cum să ni se spună nouă că suntem plătiţi de ruşi? Când noi suntem singurii care au luat poziţie. Am transmis rugăminţi către Maia Sandu şi preşedintele Iohannis să înceapă demersurile pentru unificarea Republicii Moldova cu România. Ar fi o modalitate prin care Republica Moldova ar intra în Uniunea Europeană, ar fi apărată de NATO. Iar războiul ar fi mai uşor de oprit să nu pătrundă în graniţele Uniunii Europene. Despre asta este vorba. Iar acest lucru, însă, implică negocieri la nivel înalt. În Moldova există problema transnistreană, care trebuie rezolvată înainte de orice demers privind unificarea”, a încheiat Rodica Boancă, senator al Alianţei pentru Unirea Românilor, Filiala Ialomiţa.

Petruţa RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )