Cazinourile de ieri și de azi

România, așa cum o știm astăzi, a evoluat de-a lungul istoriei trecând prin numeroase regimuri, forme de guvernământ, dar și multiple crize care i-au marcat existența. Unul dintre cele mai comune comportamente, în astfel de situații, este găsirea de refugii, de soluții temporare de a scăpa din momentele tensionate. Având în vedere asta, jocurile de noroc au reprezentat, și încă reprezintă, atât o formă de escapism cât și una de divertisment pentru oameni, românii nefăcând excepție. În ciuda interzicerii, pe perioada regimului comunist, a jocurilor de noroc, secolul XX este marcat și de realizarea unora dintre cele mai spectaculoase clădiri de tip cazinou din România, chiar de la începutul acestuia.
Printre acestea, 4 cazinouri se remarcă atât prin stilul lor, cât și prin poveștile țesute în jurul acestora, dar mai ales în interior. Ele se află în principalele orașe ale României, Constanța, Sinaia, Cluj-Napoca și Iași. Dată fiind construcția lor în plin curent art nouveau, acesta este stilul arhitectural cel mai pregnant vizibil în toate cele 4 cazinouri amintite, însă există numeroase elemente din alte stiluri care completează aspectul lor eclectic. Toate cele 4 cazinouri au respectat spiritul vremii, în cadrul lor desfășurându-se atât evenimente socio-culturale sau artistice, pe lângă cele de tipul jocurilor de noroc. Dintre ele, cele mai cunoscute, și poate chiar cele mai frumoase și învăluite în mister sunt cazinourile din Constanța și Sinaia.
Oricine vizitează litoralul românesc știe că pe faleză va găsi unul dintre simbolurile emblematice ale orașului Constanța, cazinoul. Impresionanta clădire a fost inaugurată în 1910, după aproape 7 ani de la demararea construcției comandate de către primarul Alexandru Belcic. Proiectul inițial a aparținut lui Petre Antonescu, unul dintre cei mai importanți arhitecți români, recunoscuți pentru numeroase opere arhitecturale cum ar fi Arcul de Triumf, Palatul Crețulescu, Palatul Băncii Marmorosch, dar și Palatul Primăriei Capitalei. Primăria încredințează ulterior planurile construcției lui Daniel Renard, care duce stilul românesc al lui Antonescu mult mai mult spre art nouveau, stilul reprezentativ al vremii. Grație lui, Cazinoul din Constanța este finalizat complet în 1912, demi-rozasa sa celebră, geamul cu aspect de scoică, completând din acel moment priveliștea asupra Mării Negre. Clădirea monumentală a funcționat, de atunci, intermitent, în interiorul său desfășurându-se atât jocuri de noroc cât și multiple evenimente culturale și de interes public. În interiorul cazinoului vom regăsi un tavan bogat ornamentat de care se află prinse numeroase candelabre, dar și mulaje sau elemente decorative care, din punct de vedere vizual, amplifică aspectul rafinat. Sălile interioare și holurile sunt decorate cu fresce, marmura utilizată din belșug ca material de construcție fiind un element al splendorii aristocrate. De-a lungul timpului, clădirea a suferit numeroase restaurări, la momentul actual aflându-se în ultima etapă a unui astfel de proces – rezultatul final anunțat fiind unul de mare interes pentru publicul larg.
De partea cealaltă, în zona montană, cazinoul din parcul Dimitrie Ghica al orașului Sinaia se păstrează și astăzi în topul atracțiilor turistice locale și naționale. La mai bine de 100 de ani de la construcția sa, cazinoul din Sinaia a fost comandat de nimeni altul decât Carol I. Cu planuri făcute de același arhitect Petre Antonescu, clădirea a urmat modelul celebrului cazinou din Monte Carlo. Închis temporar, și pentru scurt timp, din motive de război, reinaugurarea acestuia avea să scrie istorie prin prezența scenică a marelui compozitor român George Enescu. Acesta a susținut un moment artistic la vioară, în lojele marelui cazinou aflându-se atât familia regală cât și Titu Maiorescu, prim ministru al României la momentul respectiv. Pe lângă Enescu, pe scena interioară a urmat și un spectacol de teatru realizat de către Alexandru Davila, director reputat al Teatrului din București. Din punct de vedere arhitectural, asemănarea menționată anterior, cu cazinoul din Monte Carlo, este una ce poate fi observată cu precădere la interiorul cazinoului, exteriorul fiind unul ușor de încadrat în stilul arhitectural pe care Petre Antonescu îl folosește și pentru Hotelul Palace din București. Cele două stiluri predominante, art nouveau și neo-renascentist, se îmbină în fațadele pline de arce ale clădirii, sculpturile de pe acestea și, desigur, prin balcoanele bogat ornamentate. Se poate vedea cu ușurință simetria clădirii și interesul acordat proporțiilor, lucru păstrat și la nivelul sălilor interioare. Cazinoul a fost păstrat impecabil până în zilele noastre, totul fiind ridicat la rang de artă în ceea ce privește luxul bine întreținut.
Cele două exemple analizate arată multe diferențe ale practicilor jocurilor de noroc din trecut, și omniprezența lor astăzi. Chiar dacă, în zilele noastre, ne putem bucura de astfel de incinte în imediata noastră vecinătate, aproape oriunde ne-am afla, în trecut astfel de săli oficiale erau mult mai riguros reglementate din punct de vedere cultural, și al reprezentării lor în fața oamenilor. Având în vedere acest lucru, în România contemporană de cele mai multe ori denumirea de cazinou nu va reflecta o clădire impozantă, unde se impune și o anumită ținută, respectiv comportament, ci mai degrabă o activitate comercială ce include deja celebrele păcănele și nelipsitele pariuri sportive. Luxul și opulența se păstrează în câteva locații unde se mai practică astfel de jocuri de noroc, dar ele sunt din ce în ce mai rare la noi, majoritatea cazinourilor de renume internațional rămânând în afara țării noastre.
Acestea fiind zise, în Românie putem vizita câteva dintre perlele arhitecturale ale trecutului, ne putem bucura de spectacole sau vernisaje în cadrul acestora, și, mai mult ca oricând, putem spera să vedem relansări spectaculoase ale unor monumente care au marcat istoria.