Campanie de verificare a protejării lucrătorilor la locul de muncă, în județul Călărași
În perioada 15 – 22 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Călăraşi a desfăşurat, sub coordonarea Inspecţiei Muncii, Campania de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor. De asemenea, campania a vizat şi verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care îşi desfăşoară activităţi în staţiile de distribuţie a carburanţilor auto.
În domeniul relaţiilor de muncă, au fost verificaţi 19 angajatori și s-au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale. Mai exact, s-au aplicat 2 amenzi, în valoare de 6000 de lei, şi 5 avertismente. Pentru neconformităţile constatate s-au dispus 15 măsuri cu termene precise de rezolvare. Principalele neconformităţi constatate care au fost şi sancţionate se numără neevidenţierea orelor de începere şi sfârşit a programului de lucru și nerespectarea dispoziţiilor de repaus săptămânal. Totodată, unii angajatori nu respectă dispozițiile de muncă de noapte, iar alții nu asigură prezența copiilor CIM la locul de muncă. În alte cazuri, au fost sesizate lipsa repartiţiei programului de lucru și nerespectarea elementelor înscrise în CIM (salariul de încadrare, timpul de lucru), dosarele de personal incomplete.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost verificaţi 18 angajatori. În cazul acestora, s-au aplicat 2 amenzi, în valoare de 8000 de lei şi 31 de avertismente. „Pentru neconformităţile constatate s-au dispus 33 măsuri cu termene precise de rezolvare. Printre principalele neconformităţi constatate care au fost şi sancţionate se numără nesemnalizarea corespunzătoare a căilor de circulaţie din incinta staţiei. De asemenea, sunt angajatori care nu ţin evidența zonelor cu risc ridicat şi specific. Aceștia nici nu adoptă măsuri pentru prevenirea producerii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale a lucrătorilor. Nu în ultimul rând, a fost identificată o unitate care nu avea realizate reexaminările la aparatele de măsură şi control, respectiv verificările metrologice. Iar planul de zonare al staţiei nu era actualizat”, informează Dumitru Nicolae, inspectorul șef ITM Călărași.
Petruța RIDICHE