Campanie de vaccinare a câinilor şi pisicilor domestice împotriva turbării
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Ialomiţa informează proprietarii sau deţinătorii de câini şi pisici că, în conformitate cu prevederile Ordinului Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) nr. 35/2016, cu modificările ulterioare, în perioada octombrie 2022 – decembrie 2022, se desfăşoară campania de vaccinare a carnasierelor domestice împotriva turbării. Imunizarea câinilor şi pisicilor face parte din Programul României de combatere a turbării.
Vaccinarea populaţiilor de animale domestice este o necesitate, dacă se are în vedere că, odată intrat în organismul unui animal sau în organismul uman, virusul care produce boala nu poate fi anihilat decât foarte rar, dacă se aplică tratament specific imediat. Importanţa bolii derivă din evoluţia clinică dramatică, sfârşitul fiind în aproape toate cazurile mortal.
Pentru vaccinarea carnasierelor domestice, fondurile necesare se asigură astfel: gratuit pentru proprietari, din bugetul de stat: vaccinul şi manopera de vaccinare pentru câini, precum şi vaccinul pentru pisici; contra cost de la proprietari: manopera de vaccinare a pisicilor; microcipul, manopera de microcipare şi înregistrarea câinilor. „Având în vedere consecinţele negative pentru sănătatea animalelor şi posibil dramatice pentru sănătatea oamenilor, în cazul în care nu este realizată imunizarea animalelor, solicităm proprietarilor sau deţinătorilor de câini şi pisici să asigure suportul financiar pentru realizarea identificării, înregistrării şi vaccinării antirabice, în termenul prevăzut de legislaţie”, precizează inspectorii DSVSA Ialomiţa.
Marius BĂDRĂGAN