Campania de strângere de semnături pentru recuperarea marilor averi, ce nu pot fi justificate prin venituri legale, a ajuns şi în Moldova

Partidul Umanist Social Liberal a lansat şi în Moldova campania de strângere de semnături pentru iniţiativa legislativă privind „recuperarea către bugetul de stat a marilor averi care nu pot fi justificate prin venituri legale”.
Reuniţi în cadrul unei şedinţe a Biroului Executiv, liderii PUSL au marcat startul campaniei la Piatra Neamţ, care se alătură astfel celorlalte localităţi din ţară unde strângerea de semnături a început deja. La şedinţă a participat şi Ionel Gae (preşedintele PUSL Ialomiţa) care susţine ferm această iniţiativă. „Entuziasmul cu care oamenii au reacţionat la lansarea acestei iniţiative este o confirmare a faptului că PUSL face o politică pentru ei, iar susţinerea acestei iniţiative legislative este răspunsul nostru firesc pentru toţi cei care îşi doresc egalitate în faţa legii”, a precizat preşedintele Ionel Gae.
La rândul ei, Graţiela Gavrilescu (preşedintele Forului de Conducere Colegială al PUSL) speră ca proiectul să fie depus la începutul următoarei sesiuni parlamentare şi să fie votat de către parlamentari. „Putem spune că astăzi, şi în Moldova, am trecut la fapte. Susţinem această iniţiativă legislativă cetăţenească, ne dorim ca după ce vom strânge cele 100.000 de semnături să mergem şi să depunem proiectul în Parlament. Statul trebuie să recupereze aceşti bani şi să îi folosească pentru oameni. Sperăm ca proiectul să fie depus la începutul următoarei sesiuni parlamentare, în luna februarie”, a declarat deputatul Graţiela Gavrilescu, în conferinţa de presă de la închiderea lucrărilor şedinţei Biroului Executiv.

Alexandra TUDOR

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )