„Călărăşenii meritau să aibă un transport public modern”

O veste bună pentru călărăşeni este aceea că municipalitatea a recepţionat, recent, patru autobuze model Mercedes Benz Citaro hibrid. Demersul face parte dintr-un proiect european, de 13 milioane lei, din care contribuţia locală este doar de 2%, respectiv 240 mii lei. Proiectul se intitulează „Creşterea atractivităţii, siguranţei şi eficienţei transportului public în municipiul Călăraşi, prin modernizarea acestui mod de transport”, fiind implementat prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4e: Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Primarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce subliniază că este vorba de nişte autobuze moderne, de ultimă generaţie, generoase ca spaţiu, cu 27 locuri pe scaune şi 80 locuri în picioare. Autobuzele au următoarele dotări şi accesorii: computer de bord; sisteme poziţionare şi comunicaţii radio cu dispeceratul; validator dual; sistem informare călători în vehicule; cameră supraveghere video în vehicule; dispozitiv AVL mobil şi sistem de comunicaţii radio cu automatele de trafic; oglinzile retrovizoare exterioare, prevăzute cu ajustare electrică a orientării şi sistem de degivrare (cu rezistenţă electrică); cuplă pentru remorcare (tractare) faţă-spate; prize de aer comprimat cu set de cuple rapide conjugate; toate celelalte dotări obligatorii (trusă medicală, chei, etc.). Autobuzele vor avea o durată de bună funcţionare de 15 ani, respectiv o durată de utilizare fără reparaţie generală de 8 ani.
În plus faţă de elementele prezentate mai sus, prin proiect se vor asigura următoarele echipamente şi dotări care vor crea un sistem de transport integrat complex, ce asigură managementul inteligent al mobilităţii urbane. Anume sistem ticketing: 17 vehicule transport public dotate; 4 staţii dotate; 1 componentă centrală; Sistem prioritizare vehicule de transport public: 17 vehicule transport public dotate; Sistem informare călători: 17 vehicule de transport public dotate; 36 staţii transport public dotate + 3 peroane terminal intermodal; sistem supraveghere video: 17 vehicule de transport public dotate; 36 staţii transport public dotate; 1 componentă centrală; sistem asigurare acces Internet: 17 vehicule de transport public dotate; 36 staţii transport public dotat; sistem monitorizare şi management flotă vehicule: 17 vehicule de transport public dotate; 1 componentă centrală.
Prezentul proiect are un caracter integrat şi complementar cu alte două proiecte prioritare finanţate din Obiectivul Specific 4.1, respectiv proiectul cu titlul „Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Călăraşi prin modernizarea infrastructurii cailor de rulare a transportului public local”’ (str. Bucureşti) şi respectiv proiectul cu titlul „Îmbunătăţirea transportului public de călători în municipiu Călăraşi şi creşterea performanţelor acestuia prin crearea unui sistem inteligent de management al traficului şi monitorizare video, bazat pe instrumente inovative şi eficiente”’, activităţile acestor 3 proiecte abordând într-un mod integrat încurajarea transferului modal către sistemele de transport public de călători, dar şi către modurile nemotorizate de transport. „Călărăşenii meritau să aibă un transport public modern. Acum o lună şi ceva de zile am mai îmbunătăţit autobaza celui care are delegat acest serviciu. Am mai luat încă 3 Mercedes-uri, chiar dacă sunt second. Vrem să implementăm mai departe şi proiectul în ceea ce priveşte staţiile de autobuz. Vor fi staţii moderne în care se va afişa în câte minute soseşte autobuzul. În interiorul autobuzului, va fi afişată staţia care urmează. Sunt autobuze moderne, prevăzute cu camere de luat vederi, pentru a controla interiorul, să nu se producă evenimente. Au locuri pentru persoane cu dizabilităţi, cu sisteme deosebite. Avem nevoie pentru călărăşeni de aceste mijloace de transport”, a precizat la FRESH FM, în cadrul Emisiunii „Subiectul Zilei”, primarul municipiului Călăraşi, Marius Dulce, specificând că noile autobuze au o garanţie de 5 ani sau 500 mii de kilometri şi o durată de funcţionare de 15 ani. „Fără probleme, ne vom bucura de ele ani de zile, pentru că avem de gând şi pe Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să îmbunătăţim flota. Ne-au mai fost aprobate încă 9 autobuze mai mici, ceva între microbuz şi autobuz. Vrem să extindem rutele şi în Cartierul de tineri. Atunci avem nevoie de mijloace de transport adecvate infrastructurii rutiere pe care o avem. Complementar acestui program, referitor la transportul local, vrem să reabilităm Prelungirea Bucureşti şi Strada Bucureşti, după care se va trece la sistemul de monitorizare de trafic. Atunci se va vedea că lucrurile capătă cu adevărat o tentă de viitor, în care merită să trăiască şi călărăşenii…Ca şofer, dacă este să mă întrebe cineva, eu zic că se circulă foarte bine acum. În ultimii doi ani, am tot intervenit în infrastructura rutieră. Zilele acestea am reabilitat peste 20 km de infrastructură rutieră şi pietonală, cu bani de la bugetul local. Am făcut peste 200 mii metri pătraţi de alei, intrări în bloc, trotuare între blocuri, parcări, pentru că ştiam că vine acest proiect în care trebuia să fluidizăm traficul pe stânga şi pe dreapta. Atunci, am refăcut şi modernizat străzile paralele cu Bucureştiul, ca să avem fluidizarea traficului pe stânga şi pe dreapta Bucureştiului, dacă îl închidem…Am refăcut strada Plevna, Rahova, închidem şi Viitorul. Anul acesta puteam să forţăm un pic să finalizăm şi Viitorul, dar nu am avut finanţare şi nu am vrut să iau împrumuturi pentru ea. Am promis că fac o stradă în fiecare an şi atunci am forţat un pic că am ajuns cu trotuarele. Dar la anul, cu siguranţă, terminăm şi strada Viitorul, până în luna iunie”, a mai adăugat primarul municipiului Călăraşi.

Ramona BUTNARIU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )