Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, oportunitate pentru tinerii din Ialomița

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Ialomița organizează în data de 11 octombrie 2024 evenimentul „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți”. Evenimentul va avea loc în Slobozia, la sediul Agenției Locale, începând cu ora 9.00.
Această acțiune este dedicată în special absolvenților promoției 2024, care sunt în căutarea unui loc de muncă adaptat pregătirii lor profesionale. Tinerii interesați pot să se înscrie la sediul Agenției Locale Slobozia, pe strada Matei Basarab, bloc F1, parter, sau la punctele de lucru din Urziceni, Fetești și Țăndărei. De asemenea, evenimentul este deschis și altor categorii de persoane care doresc să se integreze pe piața muncii, inclusiv elevilor din anii terminali de studiu. Agenții economici care dispun de locuri de muncă vacante și doresc să recruteze tineri absolvenți sunt invitați să depună ofertele de muncă fie la sediul AJOFM Ialomița, fie la punctele de lucru, sau prin e-mail la adresa: ajofm.il@anofm.gov.ro.
Pentru mai multe detalii, cei interesați pot contacta AJOFM Ialomița la numerele de telefon 0243.231.809 sau 0243.230.999, ori se pot adresa direct sediului din Slobozia, strada Lacului nr. 10, etaj 3.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )