BNR a majorat dobânda de politică monetară la 2%

Banca centrală a majorat, în decursul zilei de luni, dobânda sa de politică monetară de la 1,75 la 2%. Asta, în condițiile în care nivelul inflației de la sfârșitul lui noiembrie s-a menținut aproape de 8%, iar BNR anticipează o evoluție ascendentă a acesteia în următoarele luni. De asemenea, rata lombardă aferentă facilităţii de creditare a crescut de la 2,5 la 3%.
Majoritatea analiștilor anticipau majorarea dobânzii cheie cu jumătate de punct procentual. BNR are drept țintă pentru inflație o valoare de 2,55 +/- 1 punct procentual.
Leul s-a menținut față de euro, la începutul acestei săptămâni, în apropierea minimului ultimelor patru luni. Cursul monedei unice a crescut de la 4,9436 la 4,9439 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau între 4,941 și 4,946 lei.
Presiunea pe leu se va menține și în perioada următoare, în condițiile în care deficitul balanţei comerciale a crescut în perioada ianuarie – noiembrie 2021 la 21,369 miliarde euro. Această sumă este mai mare cu 4,929 miliarde euro decât cel din perioada similară a anului 2020.
În așteptarea deciziei de politică monetară a BNR, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 3,05%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut în prima ședință a săptămânii de la 3,17 la 3,18%. Iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, s-a oprit la 3,26%, valoare stabilită vinerea trecută.
Săptămâna aceasta, Finanțele au programat o licitație cu certificate de Trezorerie cu scadența la 12 luni, în valoare de 300 milioane lei și alte două cu titluri scadente în noiembrie 2025, respectiv septembrie 2031 în valoare de 575 milioane lei fiecare.

Cătălina GHEORGHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )