Barajul de promovare în Liga a III-a, manşa retur: SCM Dunărea 2020 Giurgiu – Bărăganul Ciulniţa
În meci retur a barajului de promovare spre Liga 3, sâmbătă, 24 iunie,de la ora 17.30,pe stadionul Astra din Giurgiu,se vor întâlni campioana judeţului Giurgiu, Dunărea Giurgiu şi Bărăganul Ciulniţa, echipe care a câştigat campionatul judeţului Ialomiţa. În prima manşă, disputată sâmbăta trecută în fieful celor din Ciulniţa, giurgiuvenii au terminat la egalitate 1-1. Golul echipei, de pe Malul Dunării, a fost marcat de Florescu, în minutul 73. „Aşteptăm returul cu încredere şi dorim să facem o bucurie suporterilor din Giurgiu. Sperăm cu toţii ca terenul propriu să reprezinte un avantaj pentru reprezentanta judeţului nostru. Avem încredere în reuşita obiectivului nou propus de a promova în Liga 3. Dunărea Giurgiu echipă care, nu întâmplător, s-a aflat mereu pe podium la nivel judeţean în ultimele sezoane. Pentru a realiza obiectivul sâmbătă, este nevoie de determinare, inspiraţie şi, bineînţeles, un dram de noroc” a declarat prof. Mirel Eugen Marin, director şi manager Dunărea Giurgiu.
În acest moment, Dunărea Giurgiu are ocazia să promoveze în Liga a III-a dacă se impune în duelul cu campioana judeţului Ialomiţa, Bărăganul Ciulniţa. „Sâmbătă, ne vedem cu toţii pe Astra, pentru a îi susţine împreună pe alb-albaştri, în meciul retur al barajului. Am trăit împreună un sezon de neuitat, iar acum avem şansa de a ne împlini marele vis, promovarea în Liga 3”, a mai adăugat managerul Dunărea Giurgiu.
Marius BĂDRĂGAN