„Avem cea mai bună echipă de conducere care a fost vreodată în judeţul Călăraşi”

Social democraţii călărăşeni sunt încrezători şi pregătiţi să se lanseze în lupta electorală ce va avea loc în acest an. Astfel a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, subprefectul judeţului Călăraşi, Virgiliu Diaconu, în calitate de coordonator de campanie pe municipiu. „Organizaţia PSD Călăraşi este în grafic. Suntem bine organizaţi. Suntem încrezători în victorie. Avem şi de ce. Avem cel mai bun candidat pe care l-a avut vreodată Călăraşiul. Din punctul meu de vedere, din ultimii 30 de ani, Marius Dulce a demonstrat că a fost primarul cu cele mai multe realizări. Este, practic, cel mai bun primar. Mai are încă în procesare proiecte în valoare de 72 milioane euro, pe care sper să le finalizăm în următorii doi-trei ani. Suntem mulţumiţi de ceea ce am realizat. Căci, ceea ce am promis, am făcut. Cum spune şi unul dintre sloganurile campaniei noastre: Am promis, am făcut!”, a precizat Virgiliu Diaconu, specificând că echipa PSD Călăraşi poate merge în campanie, în faţa cetăţenilor, cu fruntea sus. Iar lucrurile nu se vor opri aici, în ceea ce priveşte dezvoltarea municipiului, fiindcă primarul în funcţie nu numai că doreşte să implementeze proiectele în curs, ci şi să acceseze altele. „Vrem să terminăm ceea ce am început. Facem şi Cinematograful Victoria, nu mai avem foarte mult şi finalizăm Palatul Administrativ al Prefecturii. S-au asfaltat multe străzi, s-au făcut parcuri. Am ce spune şi sunt mândru că sunt şeful de campanie al lui Marius Dulce. Împreună cu Vasile Iliuţă, avem cea mai bună echipă de conducere care a fost vreodată în judeţul Călăraşi. Echipa noastră are cele mai mari realizări, lucru care poate fi observat din orice statistică. În continuare aşteptăm sugestii de la cetăţeni. Suntem deschişi să ni se spună unde am greşit şi unde mai trebuie să lucrăm”, a mai adăugat coordonatorul de campanie pe municipiul Călăraşi.

Marius BĂDRĂGAN

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )