AUR respinge noile măsuri socio-economice adoptate de Guvernul României

Guvernul României adoptă noi măsuri socio-economice pentru ajutorarea românilor. Guvernanții se gândesc, iată, și la românul de rând. În primul rând, se vor acorda 700 de lei, plată unică, pensionarilor. De asemenea, românii cu rate la bănci vor putea prelungi contractele pentru o perioadă de nouă luni de zile, în cazul în care nu dispun de suma necesară într-un timp optim. Deși, la prima vedere, această amânare a plății pare o măsură eficientă, se poate dovedi a fi o capcană. Având în vedere că inflația crește și salariile românilor sunt prea mici pentru a acoperi plățile, aceștia vor întâmpina o mai mare greutate în a duce ratele la bun sfârșit. Astfel vede situația senatorul AUR, Filiala Ialomița, Rodica Boancă, specificând că statul, în loc să faciliteze plata ratelor, le întinde o capcană românilor, ale căror costuri vor crește progresiv. „Eu, pe băieții ăștia, îi văd apocaliptici așa. Nu am încredere în ei. Și Câciu, ministrul Finanțelor, a zis la un moment dat și încă doi analiști am auzit, următorul lucru. Deci nu sunt doar eu. Anume, nu plătești nouă luni, între timp, inflația crește, ROBOR-ul crește și așa mai departe. După aceea, după nouă luni ce se întâmplă? O să fii tot cu aceiași bani. Adică, nu e ca și cum alea nouă luni se șterg. Tu îți prelungești contractul cu nouă luni de zile, dobânda se acumulează, vei reveni în punctul în care va trebui să începi să plătești. Vei intra în imposibilitate de plată și vei refinanța, dacă vei avea cum. Chiar și un salariu de 2.500 de lei net este foarte mic să poți suporta ceea ce va veni. Deci recomand să nu facă cineva această nenorocire. E o capcană! Cine face pasul ăsta, să-și ia adio de la bunurile lui, pentru că nu va mai avea cum să le recupereze. Intrând în incapacitate de plată, vor fi luate. Dacă în perioada aceasta de amânare, salariul minim, de raportare, ar crește cu câte 100 de lei pe lună, ca, în momentul în care ea se termină, omul să poată veni cu un venit suplimentar peste inflație, dobândă și așa mai departe, ar fi OK. Dar astea sunt povești, nu se va întâmpla. Atunci, e o mare capcană. Eu chiar cred că s-au înțeles cu USR-ul, că de-asta votează partidul acesta la unison cu guvernanții și au preluat multe idei de la el. Iar asta era una dintre idei, pe care și Orban o promovase la un moment dat. Anume, să facă această expropriere, cumva, adică să rămână cât mai mulți oameni fără bunuri proprii”, a precizat Rodica Boancă, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, la Radio Fresh FM.
Același stat anunță că va bloca, de la 1 iulie, toate angajările. Ministerul Fondurilor Europene, însă, a spus că au atât de mulți bani de absorbit, aproximativ din 2013 încoace și nu dispun de suficienți angajați. „Mai au luna aceasta timp să angajeze, deci se va întâmpla pe repede înainte. Vor intra acolo numai specialiști în fonduri europene… Am rezolvat problema asta… Eu sunt de acord că, în unele sectoare, aparatul bugetar, nu că este supraaglomerat, ci depășește toate visele rele. Dar, în alte sectoare, precum cel al medicinei, al învățământului, al poliției și ordinii publice, al apărării, militar, suntem pe deficit! Și, atunci?
Voucherele pentru pensionari, care încă se află în dezbatere între autoritățile române și Comisia Europeană, dacă vor fi plătite vreodată, asta se va face din banii românilor. Iar acest lucru, bine-nțeles, va alimenta inflația, nemunca și sărăcia. La fel ca impozitul progresiv. Noi, în AUR, nu susținem impozitul progresiv, pentru că, pe cei care muncesc îi dezavantajează foarte tare. De exemplu, nu înțeleg impozitul acela de 16%. Pe ăla îl pot mișca așa cum vor ei… Pe mine mă blochează acești indivizi. Pur și simplu, nu îmi mai găsesc cuvintele. Câteodată, rămân blocată de lipsa de reacție a românilor, de felul în care oamenii se pliază pe măsurile astea. Ele sunt încă în dezbatere, nu trebuie comunicate eronat. Băieții ăștia, ori fac de capul lor, ori cineva îi consiliază și îi învață, dar îi învață prost… Nu pot să-mi explic cum funcționează ei, cert e că nu fac bine ce fac”, a mai adăugat Rodica Boancă, senator AUR Ialomița.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (1 )