Atenționări de COD GALBEN și COD PORTOCALIU, măsuri de urgență adoptate în județul Călărași

În contextul avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 29 septembrie, ora 10:00 – 30 septembrie, ora 22:00, prefectul județului Călărași, Valentin Deculescu, a convocat vineri, 27 septembrie 2024, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. În cadrul ședinței, s-au stabilit măsuri urgente pentru a preveni și a limita efectele fenomenelor meteorologice extreme ce ar putea afecta județul. Printre principalele decizii luate se numără instituirea serviciului de permanență la nivelul Unităților Administrativ-Teritoriale (UAT), începând cu data de 29 septembrie 2024, ora 9:00. Aceasta va permite avertizarea rapidă a populației prin intermediul mesajelor RO-ALERT, în cazul manifestării unor situații de urgență.
Comitetele Locale pentru Situații de Urgență au fost instruite să informeze și să avertizeze populația din localitățile aflate în zonele vulnerabile. Printre măsurile specifice dispuse se numără identificarea persoanelor vulnerabile, precum cele cu dizabilități, vârstnici, persoane fără adăpost sau cei aflați în tratament de dializă, pentru a se putea interveni rapid în cazul unor acumulări mari de apă. De asemenea, s-a dispus informarea populației cu privire la eventuale evacuări, conform Planurilor de Evacuare, în cazul viiturilor. Autoritățile vor lua măsuri pentru protejarea persoanelor și bunurilor împotriva efectelor produse de ploi abundente, grindină, descărcări electrice sau căderi de arbori și elemente din construcții. De asemenea, se pregătesc echipele de intervenție și se verifică forțele de intervenție de la nivelul administrației locale și al operatorilor economici. Se vor curăța rigolele și șanțurile pentru a asigura scurgerea apei și a preveni blocajele. Podurile și podețele vor fi supravegheate permanent pentru a preveni blocajele cauzate de plutitori și formarea torentelor.
În ceea ce privește sectorul agricol și zootehnic, crescătorii de animale vor fi informați și evacuați în locuri sigure pe măsură ce nivelul apelor crește. Deținătorii de iazuri piscicole și alte acumulări mici de apă vor fi notificați pentru a lua măsuri preventive. Prefectura a anunțat că pagina oficială a Instituției Prefectului Județului Călărași, disponibilă pe Facebook la adresa https://www.facebook.com/InstitutiaPrefectuluiCL, va fi actualizată constant. Acest canal va oferi informații esențiale în timp real, astfel încât populația să fie informată corect și rapid în legătură cu eventualele măsuri suplimentare.
Măsurile adoptate vin în contextul riscurilor crescute de inundații și alte fenomene meteorologice severe, având drept scop protecția cetățenilor și a bunurilor acestora. Populația este rugată să fie vigilentă și să urmeze indicațiile autorităților pentru a evita orice incidente neplăcute.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )