„Ar fi o lovitură pentru coaliția PSD-PNL dacă românii ar ieşi masiv la vot, să voteze partide noi”

Coaliţia aflată la guvernare a căzut de acord cu privire la comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, stabilind totodată şi calendarul tururilor de scrutin din acest an. Astfel, românii, cu drept de vot, vor trebui să se prezinte la urne, în data de 9 iunie 2024, pentru alegerile locale şi europarlamentare. Primul tur al alegerilor prezidenţiale vor avea loc în data de 15 septembrie, al doilea tur – 29 septembrie şi alegerile parlamentare – 8 decembrie 2024.
Comasarea alegerilor nu i se pare deloc o idee bună senatorului Rodica Boancă, vicepreşedintele la nivel naţional al Partidului Lege Educaţie Unitate (LEU). O data la 20 de ani se întâmplă acest aspect şi, în nici un caz, alegătorii nu se simt traumatizaţi de faptul că trebuie să se prezinte de mai multe ori la urne. Alegătorii se vor prezenta la vot, ştiindu-şi interesul. Însă, comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale îi defavorizează pe studenţi, căci în acea perioadă sunt în sesiune şi nu se vor putea duce acasă să voteze. Atunci, vor rămâne majoritari pensionarii, oamenii pe care PNL şi PSD se bazează. Dincolo de democraţie, se ia dreptul unei categorii sociale de a vota. „Deci tu, ca stat, ştii că o dată la 20 de ani se întâmplă să se găsească toate alegerile în acelaşi timp. Singurele alegeri care se pot comasa foarte uşor, pentru că nu implică o problematică democratică şi de acces la vot, sunt alegerile prezidenţiale cu cele parlamentare, turul 2 – unde ai doar doi candidaţi rămaşi la prezidenţiale. Nu este nici un impediment şi s-a mai făcut acest lucru. În schimb, în cazul comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale, dacă primarul actual nu mai obţine un nou mandat, rămâne totuşi în funcţie încă trei luni. El dacă pierde alegerile, devine un prezumtiv infractor, până preia mandatul, în septembrie, primarul ales. Ori depinde cum reacţionează omul, că nu poţi să ştii ce e în capul lui. Poate merge pe ideea că dacă tot nu mai iese primar, după el, potopul. Şi sunt lucrări care trebuie să se deruleze, tot felul de investiţii. Din punctul acesta de vedere, cred că această comasare a alegerilor europarlamentare cu cele locale, nu ar trebui să aibă loc… Vor încerca să îşi tragă spuza pe turta lor. Fiecare va încerca să facă o mişculaţie, să se folosească de una, de alta, să iasă mai în faţă. Se folosesc de alegerile locale, ca să prindă mai multe mandate. E adevărat, se poate întâmpla şi invers. Dar, la cum merg lucrurile, la gradul de educaţie, de cultură, nu prea cred. Cei din teritoriu nu agreează comasarea, fiindcă ei pierd alegătorii. Se ştie că, în teritoriu, există totuşi animozităţi vechi între PSD şi PNL. Nu la Slobozia, în alte locuri”, a precizat la radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, senatorul Rodica Boancă. Aceasta nu crede că există vreo şansă ca actuala coaliţie să se spargă, căci se clamează stabilitatea şi toţi au primit ordin să stea cuminţi pe locurile lor. „Nu se sparge nimic, totul se transformă. Eu cred că ei au făcut un joculeţ de imagine pentru membrii din teritoriu. În primul rând, pentru că PSD vrea să guverneze singur şi ştie că un scor foarte bun la europarlamentare şi la locale, le va aduce după aceea un scor foarte bun la europarlamentare. Dacă mai câştigă şi prezidenţialele după asta, ce mai, socialism sovietic scrie pe noi…Şi, în perioada care va urma, românii trebuie să se aştepte la un mare tumult. Vâjâind ca vijelia le va trece prin faţa ochilor tot felul de ştiri, de lupte politice. Se vor angrena în mari conflicte, vor declama toţi demagogii, vor perora în faţa cetăţenilor, că-i vor duce pe noi aripi ale culturii, ştiinţei, dezvoltării în următorul cincinal. Vor face cincinalul în doi ani, vor scoate 200% 100 la hectar, chestii din astea. Deci, vor afla că totul va fi nectar, vom fi într-o dimensiune paralelă. Adică, ei vor fi în treaba lor, iar noi cu treaba noastră, ca de obicei. Iar per total, ideea este: Scapă, cine poate. Recomandarea mea – şi nu e de acum – este să voteze partide mici, aflate în fundul listei de candidaţi. Asta ar fi o lovitură, dacă românii ar ieşi masiv la vot, să voteze partide mici, cu oameni mai puţin cunoscuţi, mai puţin pătaţi, care chiar doresc să facă treabă. Nu neapărat LEU, deşi recomandarea mea este acest partid. Dar, pot vota orice alt partid mic sau alianţă de partide mici sau orice, numai pe ăştia să nu-i mai voteze nimeni. Bine, nu partide din alea PMP, ALDE, care au mai fost la putere. Deci asta, pentru mine, ar fi într-adevăr o revoluţie. Asta înseamnă revoluţia prin vot. Când, te duci şi-i ridici pe ăia care sunt sub 0% şi-i aduci acolo undeva la 5, 6, 7, 10%. Dar, din mai multe categorii. Atunci, altfel ar sta lucrurile, ponderea asta de putere şi altfel s-ar jongla treburile. S-ar gândi că nu pot face chiar orice, că vine valul şi îi spală. Aşa, dacă-i punem tot pe ăştia, am văzut ce se-ntâmplă. La Slobozia, noi suntem studiu de caz. Am schimbat PSD cu PNL şi, de fapt, am rămas tot cu PSD şi PNL, care sunt acelaşi lucru. Adică, n-am făcut nimic”, a mai adăugat senatorul ialomiţean.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (2 )