Aproape 20 de solicitări ale pompierilor ialomițeni, în doar 24 de ore

Pompierii ialomițeni au avut activitate 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. În ultimele 24 de ore, misiunile acestora au vizat, în principal: 11 cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave; un incendiu și 4 accidente rutiere.
La data de 20 aprilie, în jurul orei 21:00, un echipaj din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs în satul Căldărușanca, județul Buzău. Au ars aproximativ 3.000 de metri pătrați de vegetație uscată. Cauza probabilă a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
În aceeași zi, în jurul orei 09:50, două echipaje din cadrul Stației de pompieri Fetești, au fost solicitate pentru a interveni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs pe Autostrada A2, la kilometrul 146. În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme și un autotren. În sprijinul salvatorilor a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița – substația Fetești. Din evenimentul rutier a rezultat o singură victimă, conștientă și neîncarcerată, care a fost monitorizată de echipajele medicale la locul intervenției. Ulterior, aceasta a fost preluată și transportată de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, la Spitalul Municipal Fetești. Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

De asemenea, în aceeași zi, în jurul orei 12:50, două echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs în comuna Bărbulești, pe DN1D. Au fost implicate un autoturism și un autotren. În sprijinul salvatorilor a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița – substația Urziceni. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.

În jurul orei 15:20, un alt accident rutier a fost produs în comuna Stelnica, pe DN 3 B. Așadar, două echipaje din cadrul Stației de pompieri Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. A rezultat o singură victimă conștientă și neîncarcerată, care a fost monitorizată de echipajele medicale la locul intervenției. Aceasta a fost, ulterior, preluată și transportată la Spitalul Municipal Fetești. Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.

În jurul orei 18:50, un echipaj din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, la un accident rutier produs în comuna Ograda, pe DN2A, de această dată. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un autotren. În sprijinul salvatorilor a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Singura victimă, conștientă și neîncarcerată, a fost monitorizată de echipajul medical la locul intervenției, ulterior fiind preluată și transportată la Spitalul Municipal Fetești. Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )