APIA Prelungește termenul pentru depunerea cererilor în cadrul schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și Climă”

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat prelungirea primei sesiuni de depunere a cererilor de finanțare pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, aferentă Intervenției DR-07 din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027. Noul termen limită este 04 octombrie 2024, ora 14:30.
Solicitanții trebuie să depună cererile de finanțare la Centrele Județene APIA, după avizarea dosarului tehnic de către Garda Forestieră. Cererile vor fi însoțite de documentele menționate în Ghidul Solicitantului, disponibil pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro. Pentru sesiunea 1/2024, este alocată o sumă de 75.850.112 euro. Sprijinul financiar, nerambursabil, se va acorda anual ca o sumă fixă pe hectar, în baza unui angajament de 5 ani. Acesta se adresează proprietarilor de păduri din Fondul Forestier Național, inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale. Sprijinul compensează pierderile de venit și costurile suplimentare legate de implementarea măsurilor prevăzute în schema de ajutor de stat. Schema include două pachete. Pachetul 1, „Asigurarea de zone de liniște”, prevede plăți compensatorii de 38 euro pe an pentru fiecare hectar. Pachetul 2, „Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri”, oferă o compensație de 137 euro pe hectar, însă poate fi accesat doar împreună cu Pachetul 1.
Suprafața minimă pentru încheierea unui angajament este de 100 ha. Proprietarii de terenuri forestiere mai mici se pot asocia pentru a accesa schema de ajutor de stat. Pentru suprafețe mai mari de 500 ha, sprijinul va fi degresiv. Pădurile de tip funcțional I și terenurile destinate împăduririi sau reîmpăduririi, care depășesc 15% din suprafața angajată, nu sunt eligibile.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )