APC cere demiterea conducerii ANSVSA din cauza gestionării inadecvate a crizei pestei micilor rumegătoare
Asociația Pro Consumatori (APC), organizație cu activitate de peste 34 de ani în apărarea drepturilor consumatorilor și membră a Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC) din 2005, a tras un semnal de alarmă în privința modului în care Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) gestionează criza pestei micilor rumegătoare. Potrivit datelor oficiale publicate pe 29 august 2024, România se confruntă cu 62 de focare active ale bolii și peste 221.420 de oi sacrificate.
În contextul în care ANSVSA are atribuția legală de a proteja sănătatea animalelor și siguranța alimentară, APC solicită demiterea conducerii acestei instituții. „Pesta micilor rumegătoare aduce foametea în România, iar mii de familii din mediul rural vor fi lipsite de hrană prin sacrificarea oilor”, a declarat Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele APC. Epidemia nu afectează doar animalele, ci și economia și viața socială a comunităților rurale. Mulți fermieri sunt nevoiți să-și închidă afacerile din cauza restricțiilor impuse, ceea ce duce la șomaj și pierderi economice semnificative. În plus, carnea de oaie sănătoasă este distrusă în cantități mari, amplificând criza economică și alimentară.
APC critică dur ANSVSA pentru lipsa unei campanii naționale de informare și prevenție, considerând că acest lucru a contribuit la răspândirea bolii și a creat panică în rândul fermierilor. Conform președintelui APC, măsurile de biosecuritate nu au fost implementate corespunzător, iar informarea publicului s-a limitat la comunicate de presă neclare și insuficiente. Problema este agravată de prețurile de achiziție a oilor oferite de comercianți, care au scăzut sub 10 lei per kilogram de animal viu în zonele neafectate de pestă, mult sub nivelul de rentabilitate de 19 lei per kilogram. Această situație ridică semne de întrebare cu privire la o posibilă înțelegere între achizitori pentru a exploata criza.
APC face apel la Guvernul României și la Consiliul Suprem de Apărare a Țării să ia măsuri urgente pentru a stopa distrugerea fermelor de ovine și a sprijini fermierii afectați. Este necesară o intervenție coordonată pentru a proteja economia rurală și a restabili încrederea consumatorilor și a producătorilor de carne de oaie. „Este timpul să punem capăt acestui abuz și să oferim fermierilor români sprijinul de care au nevoie pentru a trece peste această criză”, a conchis Stanciu.
Marius BĂDRĂGAN