Amenzi mai dure pentru tulburarea liniștii publice

Cetățenii care tulbură liniștea publică riscă sancțiuni mai severe, avertizează Jandarmeria Ialomița, care reamintește că astfel de fapte constituie contravenții și sunt sancționate conform prevederilor Legii nr. 61/1991 privind încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Potrivit reprezentanților instituției, persoanele care provoacă disconfort fonic prin zgomote excesive, ascultarea muzicii la volum ridicat, organizarea de petreceri sau folosirea unor echipamente care afectează liniștea locatarilor pot fi amendate contravențional. Mai mult decât atât, în cazul repetării faptelor, sancțiunile devin considerabil mai aspre, amenzile putând ajunge până la 12.000 de lei, conform legislației în vigoare. „Respectarea liniștii publice reprezintă nu doar o obligație legală, ci și o dovadă de respect față de cei din jur”, transmit reprezentanții Jandarmeriei Ialomița, care fac apel la responsabilitate și spirit civic din partea cetățenilor.
Instituția subliniază că menținerea unui climat de ordine și siguranță depinde și de comportamentul fiecărui membru al comunității, motiv pentru care recomandă evitarea activităților care pot produce disconfort fonic în zonele rezidențiale. Jandarmii ialomițeni anunță că vor continua acțiunile de prevenire și combatere a faptelor care afectează ordinea și liniștea publică, obiectivul fiind asigurarea unui mediu sigur și civilizat pentru toți cetățenii județului.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus ( )