„Am venit, în judeţul Ialomiţa, să prezint oportunităţile de finanţare pentru instituţiile publice”

Europarlamentarul RENEW Europe, Vlad Marius Botoş (vicepreşedintele Comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul European) a fost prezent, zilele trecute, la Slobozia, cu prilejul unei întâlniri organizate de el, la un restaurant din municipiu. La eveniment au fost invitaţi toţi primarii din judeţ, indiferent de culoarea politică, dar şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Ideea a fost de a aduce cât mai aproape de oameni informaţiile cu privire la fondurile europene şi politica europeană. Asta fiindcă, doar aşa România se poate dezvolta, dacă oamenii sunt bine informaţi. Cu acest prilej, a avut loc şi o conferinţă de presă la sediul USR Ialomiţa. În cadrul acesteia, europarlamentarul Vlad Marius Botoş a pus un mare accent pe necesitatea absorbţiei de fonduri europene. Şi, mai ales la nivel local, Ialomiţa are mare nevoie de fonduri. „Ne-am dori foarte mult să absorbim fonduri europene. Mai ales judeţul Ialomiţa, care are o sumă de 257 milioane Euro, pe exerciţiul financiar 2014-2020, contractată. Dar, din păcate, până acum, în 2022, s-au absorbit efectiv doar 117 milioane. Adică mai sunt mulţi bani de absorbit aici. Ideea este că ne aflăm la sfârşitul perioadei programului 2014-2020. Acest program s-a prelungit cu încă trei ani. Deci, anul viitor va fi închis acest program şi vom intra în exerciţiul financiar 2021-2027. Sper ca ghidurile să intre în lucru. Tocmai de aceea am venit în judeţul Ialomiţa, să prezint oportunităţile de finanţare pentru instituţiile publice. Am avut invitaţi din toată sfera politică, nu doar din USR, la această întâlnire. A fost un eveniment public pentru toţi primarii şi mediul privat. Eu unul îmi doresc ca mediul privat să acceseze cât mai multe fonduri europene.
Primarii pot fi ajutaţi, cu informaţii, în primul rând. Pe lângă fondurile disponibile în cele două exerciţii financiare (2014-2020, 2021-2027) mai sunt şi fonduri ce pot fi accesate direct la Bruxelles. În primul rând, cu aceste informaţii de la prima mână, putem să-i ajutăm. Şi, bineînţeles, avem şi know-how intern aici. Cristian Ghinea este omul care a făcut PNRR şi mi-aş fi dorit să reuşească să facă şi ghidurile pentru exerciţiul financiar 2021-2027. Nu s-a putut fiindcă ştim cu toţii că, acum un an, am fost înlăturaţi din Guvern. Dar repet, putem ajuta cu informaţii. Îi învăţăm pe primari să facă proiecte concrete, să le scrie”, a precizat Vlad Marius Botoş, specificând că sprijinul va fi acordat şi celor din mediul privat ialomiţean. De altfel, aceştia au avut posibilitatea şi încă mai au timp să acceseze o serie de proiecte. „Sunt acum în lucru câteva proiecte. Unul dintre ele este Start-up Nation care tocmai s-a închis, unde au aplicat foarte multe firme şi mă bucur. Până la sfârşitul anului avem proiectul Femeia antreprenor ce funcţionează după aceleaşi criterii ca şi Start-up Nation. Apoi, este IMM Invest… Avem absorbţie de 67% în perioada 2014-2020, plus trei, în condiţiile în care la anul se termină proiectul. Mai avem 9 miliarde euro pe care le putem încasa în condiţiile în care eu şi comisia mea din care fac parte ca şi raportor, am reuşit să flexibilizăm o serie de fonduri europene, inclusiv proiectul legat de ajutorul dat SJU Slobozia, în perioada Covid. Dacă nu aveam Covid-ul – şi sigur, cu toţii ne-am fi dorit să nu-l fi avut – nu veneau nici aceşti bani şi gradul de absorbţie ar fi fost de sub 60%. Asta spune mult despre capacitatea autorităţii publice din România de a aduce bani. Degeaba îi avem la dispoziţie. Avem 80 miliarde de euro pentru programul viitor, anume 30 miliarde prin PNRR şi 50 miliarde prin fondurile clasice…Vreau să subliniez ceva: Eu reprezint România la Bruxelles, înainte să reprezint partidul meu. Îmi doresc ca România să se dezvolte, aşa cum ne dorim cu toţii. De aia am intrat în politică. Mă interesează să lucrăm cu toţii la Bruxelles pentru România, chiar dacă guvernarea actuală are altă coloratură. Însă, tot nu se întâmplă lucruri. Ne-a spus preşedintele Iohannis că e mulţumit, că are o coaliţie mare de 70% – PSD – PNL şi lucrurile se vor întâmpla. Ei uite că se ceartă toată ziua şi nu prea vedem chestiuni concrete”, a punctat europarlamentarul Botoş.
Una peste alta, acesta este mulţumit de modul în care a fost primit evenimentul, organizat de el. „M-am bucurat să văd foarte mulţi colegi interesaţi de dezvoltarea regională, de modalităţi în care, utilizând bani europeni, pot să contribuie la creşterea nivelului de bunăstare din localităţile lor. M-aş bucura să văd din ce în ce mai multe autorităţi locale deschise, care vin să discute, să pună întrebări, să înţeleagă cum pot să-şi dezvolte oraşele, comunele, satele. Voi mai organiza astfel de evenimente pentru că este important să transmitem mai departe informaţiile, să stabilim o colaborare şi să menţinem strânsă legătura dintre realităţile noastre de zi cu zi din România şi legislaţia şi direcţiile politice europene. A fost o plăcere şi o onoare să lucrez cu o filială atât de activă şi implicată cum este USR Ialomiţa. Este un semn de bun augur faptul că oamenii din judeţ, indiferent de culoarea politică, au fost deschişi şi interesaţi să obţină cât mai multe informaţii privind posibilităţile de dezvoltare. Am fost ales să fac treabă şi o văd ca pe o datorie transmiterea informaţiilor către cei care o pot transforma în proiecte de dezvoltare locală”, a concluzionat europarlamentarul.

Alexandra TUDOR

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )