„Am cerut Comisiei Europene să abordeze inegalităţile dintre statele membre în ceea ce priveşte accesul la asistenţă medicală”

În fiecare an, la 4 februarie, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului. Tema pentru anii 2022-2024 este „Close the Care Gap”, pentru a susţine eliminarea decalajului în ceea ce priveşte îngrijirea pacienţilor ce suferă de această boală, deseori din cauza locului în care trăiesc aceştia.
Atât la nivelul UE, cât şi în România, cancerul reprezintă a doua cauză principală de deces, după bolile cardiovasculare. Ratele de supravieţuire diferă cu până la 25% între statele membre. De aceea, trebuie făcut tot ceea ce este omeneşte posibil ca să crească şansele pacienţilor care suferă de cancer, astfel încât să poată câştiga bătălia pentru viaţă. Astfel a precizat, recent, europarlamentarul PNL, Dan Motreanu. „În Parlamentul European, am votat, anul trecut, raportul care conţine recomandările Comitetului special BECA (Beating Cancer – Să învingem cancerul). Printre altele, am cerut Comisiei Europene să abordeze inegalităţile dintre statele membre în ceea ce priveşte accesul la asistenţă medicală și să facă din investiţiile în infrastructura de sănătate o prioritate a fondurilor politicii de coeziune. Uniunea Europeană a lansat, în 2021, Planul european de combatere a cancerului, cu o finanţare de 4 miliarde de euro. Planul este structurat în jurul câtorva domenii importante: prevenire, depistare timpurie, diagnosticare, tratament, calitatea vieţii bolnavilor de cancer şi a supravieţuitorilor. În decembrie 2022, Consiliul Uniunii Europene a adoptat noi recomandări vizând screeningul pentru depistarea cancerului. Noua abordare a Uniunii Europene pune accentul pe depistarea cancerelor într-un stadiu incipient, prin creşterea numărului de screening-uri efectuate”, a subliniat europarlamentarul liberal.

Ramona BUTNARIU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )