Acţiune cu efective mărite în municipiul Feteşti

Efective mărite, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Ialomiţa au acţionat week-end-ul trecut – sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi ialomiţeni – pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea încălcării normelor legale şi asigurarea unui climat optim de siguranţă rutieră şi ordine publică, pe raza municipiului Feteşti. În urma acestor controale, au fost aplicate 142 de sancţiuni contravenţionale în intervalul în care au fost derulate activităţile, respectiv între 16.00 – 19.00, 94 dintre sancţiunile contravenţionale aplicate au reprezentat abateri de la normele de circulaţie pe drumurile publice, 41 de amenzi pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 7 sancţiuni pentru încălcarea altor acte normative. „Valoarea totală a contravenţiilor se ridică la 29.655 lei. Poliţiştii rutieri au acţionat cu aparatul radar şi cel alcoolsopic, în vederea impunerii disciplinei participanţilor la trafic şi combaterii producerii unor evenimente rutiere, fiind efectuate 170 de testări Drager. În total au fost legitimate 345 de persoane şi controlate 210 autovehicule”, a precizat inspectorul de poliţie Ludmila Dascălu, purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa.
Şi poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au acţionat în cadrul raziei pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală şi protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii ilicite, fiind verificate 10 societăţi comerciale de pe raza municipiului Feteşti.

Mihaela DUMITRU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )