Acord între Poșta Română și Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România: greva se încheie, angajații se întorc la muncă

Compania Națională „Poșta Română“ a reușit să încheie un acord cu Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), punând capăt grevei generale declanșate în urmă cu câteva zile. După negocieri intense, cele două părți au semnat un nou Contract Colectiv de Muncă, deschizând calea reluării activităților normale ale Poștei Române.
Potrivit declarației oficiale emise de către Compania Națională “Poșta Română”, noul acord prevede o serie de măsuri care vin în sprijinul angajaților. Astfel, angajații vor beneficia de o majorare salarială în două etape semnificative. Începând cu data de 1 iulie 2024, salariul minim în cadrul companiei va crește la 3.700 lei brut, iar din data de 1 septembrie 2024, veniturile vor cunoaște o creștere de 420 lei brut, în medie, inclusiv salariu de bază și spor de loialitate.
Un aspect important este legat de impactul grevei generale asupra activității Poștei Române. Potrivit comunicatului oficial, numărul maxim al salariaților aflați în grevă a reprezentat 20% din totalul angajaților companiei. Persoanele implicate în grevă nu vor primi salariul corespunzător zilelor de grevă, conform prevederilor legale. De asemenea, aproximativ 70% din drepturile sociale (pensii) planificate pentru distribuire în data de 1 aprilie 2024 au fost livrate beneficiarilor, chiar dacă activitatea în unele unități a fost afectată de refuzul angajaților greviști de a preda gestiunea personalului desemnat pentru distribuție sau de a colabora cu angajații care nu au aderat la grevă. Cu toate acestea, conducerea Poștei Române a asigurat că activitatea s-a desfășurat în condiții normale începând cu primele ore ale dimineții în majoritatea județelor țării, inclusiv în hub-urile regionale. Acolo unde activitatea a fost afectată, s-a intervenit prin suplimentarea personalului cu angajați din alte unități care nu au participat la grevă. De asemenea, distribuirea drepturilor sociale (pensii) a început conform programului obișnuit și se va încheia până la 15 aprilie, termenul asumat cu Ministerul Muncii. Nu au fost raportate incidente majore, dar conducerea Poștei Române a luat măsuri preventive solicitând prezența reprezentanților Poliției Române și a Jandarmeriei acolo unde angajații dornici să muncească au fost împiedicați de către greviști.
Acest acord semnat între Compania Națională „Poșta Română“ și Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România marchează un pas important către stabilizarea relațiilor de muncă și asigurarea unei colaborări constructive între angajatori și angajați în sectorul serviciilor poștale din țara noastră.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )