Accidente de circulație și arderi necontrolate produse în weekend la nivelul județului Ialomița
Salvatorii ialomițeni au acționat, în ultimele 72 de ore, pentru a interveni la un număr de 47 de solicitări. La nivel județean, 34 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
O intervenție soldată cu victime a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11.40, pe DN21, km 71. A avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism, soldat cu patru victime, conștiente, cooperante și neîncarcerate. La fața locului, au intervenit patru echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia. În sprijinul, au intervenit și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. După acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, trei persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații medicale de specialitate. Cea de-a patra victimă a refuzat transportul la spital.
Tot în perioada de referință, trei echipaje de salvatori din cadrul Stației de pompieri Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o hală de producție, în comuna Ograda. În sprijin a intervenit și Detașamentul de pompieri Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență ai localității. Au ars hala de producție în totalitate, utilajele din interiorul acesteia și materia primă care se folosea la confecționarea ușilor și ferestrelor din PVC. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric. Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical pentru două persoane care prezentau plăgi superficiale la membrele inferioare. Ulterior, o victimă a fost transportată la spital, iar pentru cea de-a doua nu a fost necesar.
Vineri, trei echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un utilaj agricol (combină), în comuna Jilavele. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost neprotejarea termică necorespunzătoare. Au ars aproximativ 50 de kg de pleavă, reziduuri de floarea soarelui. Pentru a evita izbucnirea unor incendii pe timpul campaniei de recoltare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al Județului Ialomița recomandă respectarea unor reguli foarte importante. În primul rând, maşinile (tractoarele, combinele, motoarele statice cu combustie internă, motoarele electrice, autovehiculele de transport, alte utilaje agricole) ce se vor folosi la recoltarea cerealelor vor fi revizuite din timp, înlăturându-se toate defecţiunile care ar putea genera incendii. Înainte de a intra în campania de recoltare, maşinile vor fi verificate de personal calificat. Se va încheia pentru fiecare maşină câte un proces-verbal în care va consemna că aceasta corespunde din punct de vedere tehnic al prevenirii incendiilor şi că este dotată cu mijloacele tehnice pentru stingerea focului. Un exemplar din procesul verbal va însoţi maşina respectivă pe tot timpul campaniei, aflându-se asupra conducătorului auto/mecanicului care o are în primire. Persoanele care participă la campania de recoltare a cerealelor vor fi instruite în sensul cunoaşterii pericolelor de incendiu, măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, utilizării stingătoarelor/mijloacelor tehnice.
Un alt echipaj de salvatori, din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată. Au ars aproximativ 2 hectare de vegetație uscată. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător. Tot în aceeași zi, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la un accident rutier, produs în comuna Colelia, în care a fost implicat un autoturism.
Duminică, un alt accident rutier a avut loc între un autoturism și o motocicletă, în comuna Gura Ialomiței. La fața locului, a intervenit un echipaj de salvatori din cadrul Stației de pompieri Țăndărei. Aceștia au fost sprijiniți de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În urma evenimentului rutier a rezultat o victimă neîncarcerată, conștientă și cooperantă. După acordarea primului ajutor medical la locul solicitării, aceasta a fost transportată la Spitalul Orășenesc Țăndărei.
Totodată, pompierii militari au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor și măsuri de prim ajutor la patru evenimente publice, respectiv: sâmbătă, în comuna Adâncata, la „Campionatul Național de Anduranță”, pe circuitul Motorpark Adâncata; în aceeași zi, în comuna Gheorghe Doja, la meciul de fotbal dintre echipele ACS Recolta Gheorghe Doja și Înainte Modelu; tot sâmbătă, în orașul Amara, la Festivalul tinerelor talente „Teens of the summer”; duminică, în comuna Adâncata, la „Campionatul Național de Anduranță”, pe circuitul Motorpark Adâncata.
Doar în ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 6 incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul acestora, 4 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată), fiind afectate peste 3 hectare de teren. „Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, facem apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale. În primul rând, desfăşurarea arderii se face numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt. Arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite. Arderea acestora se face numai cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi. Se va asigura, totodată, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii. Colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se efectuează formându-se grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată. Arderile se fac doar în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii, neafectând nici reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Mai mult, este necesară curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri. Se va face asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, iar focul se va supraveghea permanent. Nu în ultimul rând, este obligatorie stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii, iar focarele nu se vor acoperi cu pământ”, transmit reprezentanții ISU Ialomița.
Petruța RIDICHE