Accident rutier, fără victime, produs în municipiul Slobozia

Pompierii ialomițeni au fost, ca de obicei, prezenți la datorie, neîntrerupt, pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. Stingerea incendiilor și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 23 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 24 de ore.
La nivel județean, 16 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD. În perioada de referință, un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier, produs în municipiul Slobozia. În sprijin a intervenit și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. De asemenea, persoana implicată în accident nu a necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

O altă misiune care a necesitat efort complex din partea pompierilor ialomițeni a avut loc în comuna Vlădeni. De data aceasta, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs în cimitirul din localitate. Incendiul s-a extins la două gospodării aflate în proximitatea cimitirului. Au ars aproximativ 5 hectare de vegetație uscată. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spații deschise.
Tot în cursul zilei de ieri, salvatorii de la Stația de pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui alt incendiu de vegetație uscată, produs pe un teren viran. Au ars 2000 de metri pătrați de vegetație uscată. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost

fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.
De asemenea, un alt incendiu de vegetație uscată s-a produs în comuna Săveni. La fața locului, un echipaj de salvatori din cadrul Stației de pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. În sprijin a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității. Au ars aproximativ 5000 de metri pătrați de vegetație uscată.
În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 5 incendii înregistrate la nivel județean. Toate cele 5 intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată), fiind afectate peste 6 hectare de teren.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (1 )