48 de solicitări ISU, la sfârșitul săptămânii trecute

Pe parcursul weekend-ului trecut, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Barbu Catargiu” al județului Ialomița au fost solicitați la un număr de 48 de evenimente, în doar 72 de ore. Forțele de intervenție au fost apelate, astfel, pentru: 33 de cazuri SMURD, privind acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave; 3 misiuni de transport persoane confirmate cu COVID-19; o intervenție în sprijinul echipajelor SAJ Ialomița, pentru preluarea unei persoane cu probleme de sănătate; 3 misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire și stingerea a incendiilor, la două evenimente sportive desfășurate în municipiul Slobozia și unul în municipiul Fetești în perioada 20-21 noiembrie; 5 accidente rutiere și 3 incendii (în comuna Miloșești-sat Nicolești, la un adăpost de animale, unde a ars acoperișul și s-au degradat pereții grajdului; la o anexă a unei case, unde se aflau depozitate lemne de foc, proprietate a unui cetățean din comuna Făcăeni, unde au ars magazia și aproximativ trei tone de lemne ce se aflau depozitate înăuntru; în Fetești-Sat, unde au ars aproximativ 100 m.p. de vegetație uscată și gunoi menajer și 20 de anvelope uzate).

În urma unui accident produs pe DN 2, între municipiul Urziceni și comuna Coșereni, la km 53, în care au fost implicate 7 autoturisme și 10 persoane, au rezultat 4 victime, din care o victimă încarcerată. Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au descarcerat victima, iar ulterior, toate cele 4 victime au fost monitorizate de echipajele SMURD și SAJ la locul intervenției. Acestea au fost preluate și transportate la Spitalul Municipal Urziceni, pentru investigații medicale suplimentare. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului precum si sablarea carosabilului.

De asemenea, un alt autoturism a fost implicat într-un accident produs rutier în localitatea Albești, rezultând o singură victimă conștientă și neîncarcerată. Aceasta a fost monitorizată de echipajul medical la locul intervenției. După acordarea primului ajutor, victima a fost transportată de echipajul SMURD la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații medicale suplimentare. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.

Dintr-un accident rutier ce a avut loc pe raza comunei Făcăeni, unde au fost implicate două autoturisme și un biciclist, au rezultat alte patru victime. Trei dintre ele, ocupante ai celor două autoturisme implicate, nu prezentau mărci traumatice. A patra victimă, biciclistul, prezenta multiple traumatisme la nivelul capului și se afla în stare inconștientă, iar după efectuarea manevrelor de resuscitare, a fost declarată decedată de către medicul elicopterului SMURD.

În localitatea Amara de această dată, la un accident în care a fost implicat un autoturism, o victimă, încarcerată și inconștientă, prezenta traumatism cranian, toracic si de șold. După acordarea primului ajutor și efectuarea manevrelor specifice de resuscitare de către membrii echipajului SMURD, victima conștientă a fost predată echipajului SAJ Ialomița-substația Slobozia, ce a venit în sprijin la locul intervenției. Aceasta a fost transportată  la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații medicale suplimentare.

La un accident rutier produs în municipiul Urziceni, în care au fost implicate două autoturisme, după acordarea primului ajutor medical, victima a refuzat transportul la spital. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

Cătălina GHEORGHE

 

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )