4.500 kilograme de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiștii ialomițeni

În această dimineață, Poliţiştii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale, Serviciului Criminalistic și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au efectuat trei percheziţii domiciliare. Acțiunile au avut loc în municipiul Slobozia și orașul Amara, la locuințele unor persoane bănuite de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Cercetările realizate au demonstrat că persoanele în cauză ar fi achiziționat articole pirotehnice interzise la deținere, în scopul recomercializării acestora în perioada sărbătorilor de iarnă. Până în prezent, oamenii legii au găsit, la două dintre adrese, 4.500 de kilograme de articole pirotehnice, pe care le-au ridicat în vederea confiscării.

În prezent, se continuă cercetările sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”. În perioada imediat următoare, aceștia vor intensifica controalele privind deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice.

Cătălina GHEORGHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )