33,9 milioane de euro pentru combaterea daunelor secetei din 2022 în România
Comisia Europeană a aprobat alocarea a 33,9 de milioane de euro, pentru a oferi sprijin României, în urma daunelor cauzate de seceta din vara anului 2022. Europarlamentarul Dan Motreanu (prim vicepreşedintele PNL) a votat pentru acordarea acestui sprijin, atunci când propunerea a fost discutată în Parlamentul European. Sprijinul urmează să fie folosit pentru a acoperi o parte din costurile operaţiunilor de urgenţă şi de redresare. Sunt vizate serviciile de salvare şi intervenţiile pentru sprijinirea nevoilor imediate ale populaţiei, repararea infrastructurii deteriorate, asigurarea infrastructurii de prevenţie şi protejarea patrimoniului cultural, precum şi operaţiunile de curăţare a zonelor afectate. Aceste operaţiuni pot fi finanţate retroactiv, începând din prima zi a secetei.
„În perioada martie-august 2022, seceta severă a afectat în mod special partea de sud-est a României. Recoltele au fost afectate negativ de secetă şi de două valuri consecutive de căldură, la sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie. Ploile au venit prea târziu pentru a compensa şi a reduce efectele secetei. Banii vor proveni din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE). FSUE a fost creat în 2002 pentru a sprijini ţările eligibile în operaţiunile de urgenţă şi de redresare în urma dezastrelor naturale. A fost extins în martie 2020 pentru a acoperi urgenţele majore de sănătate publică, dovadă a unităţii şi solidarităţii europene, într-un moment de cumpănă. Între 2002 şi 2022, prin intermediul FSUE au fost mobilizate peste 8,2 miliarde de euro pentru intervenţii care au vizat 127 de dezastre în 24 de state de membre şi în trei ţări în curs de aderare”, a precizat europarlamentarul.
Cristina ANDREI