31 Iulie 2024, termen limită pentru depunerea cererilor de plată în sectorul apicol și pentru alte ajutoare de stat
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că termenul limită pentru depunerea cererilor de plată şi a documentelor doveditoare pentru intervenţiile aferente sectorului apicol din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027 este 31 iulie 2024, inclusiv. Aceste intervenţii sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat.
În ceea ce privește ajutorul pentru sectorul apicol, solicitanţii trebuie să depună o singură cerere de plată la Centrele APIA, fie direct, fie prin intermediul unei persoane împuternicite notarial sau al reprezentantului legal, însoţită de documentele justificative. Formularele cererilor de plată sunt disponibile online și pot fi printate accesând următorul link: Formulare Cereri de Plată. De asemenea, APIA pune la dispoziția beneficiarilor toată documentația necesară implementării intervenţiilor. Cheltuielile aferente intervenţiilor apicole trebuie realizate de către solicitanţi în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2024. Solicitanții care au efectuat achiziții de produse sau servicii înainte de publicarea în Monitorul Oficial a O.M.A.D.R. nr.228/2024, trebuie să respecte condițiile de eligibilitate prevăzute în ghidul solicitantului “Sprijin financiar pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul planului strategic PAC 2023-2027” ISA-PS 2023, ediția I. Ghidul poate fi consultat accesând acest link.
Pentru anul 2024, valoarea sprijinului alocat este de 12.163.260 euro, finanţată în proporție de 50% de Uniunea Europeană și 50% de România, din bugetul de stat. Cursul de schimb pentru plăţile anului 2024 este stabilit la 4,9756 lei. APIA va efectua plata sprijinului financiar după finalizarea controlului administrativ al tuturor cererilor de plată și a controlului la fața locului, centralizarea sumelor eligibile și stabilirea sumei eligibile pentru fiecare cerere. Solicitanții trebuie să păstreze și să arhiveze toate documentele relevante pentru intervenţiile aferente sectorului apicol pe o perioadă de cel puțin 5 ani.
Până la 31 iulie 2024 se pot depune cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură aferente trimestrului II 2024 (01.04. – 30.06.2024), în conformitate cu HG nr.1174/2014 și OMADR 1727/2015, cu modificările și completările ulterioare. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare ca diferenţa dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse și are o valoare unitară de 1,746 lei/litru, în conformitate cu HG nr. 55/2024.
De asemenea, până la 31 iulie 2024, se pot depune cereri de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, aferente activității din iunie/trimestrul II 2024, în conformitate cu OUG nr.61/2023 pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei și pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale.
Detalii suplimentare și informații complete privind intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul planului strategic PAC 2023-2027 pentru anul 2024 pot fi găsite pe site-ul APIA, în secţiunea dedicată: Măsuri de piaţă – Apicultură – Anul 2024.
Apicultorii, fermierii și crescătorii de animale sunt încurajați să își depună cererile în timp util pentru a beneficia de sprijinul financiar disponibil și pentru a contribui astfel la dezvoltarea și susținerea sectoarelor agricole și apicole din România.
Marius BĂDRĂGAN