3.280 de elevi din sud-estul țării au înțeles importanța energiei regenerabile prin Programul „Eco-Creatorii de Energie”

ENGIE Romania, în parteneriat cu Asociația Hands Across Romania, anunță cu mândrie finalizarea celei de-a doua ediții a programului educațional extra-școlar „Eco-Creatorii de energie”. În perioada 8 mai – 21 iunie 2024, 3.280 de elevi din 146 de clase a IV-a, provenind din 97 de școli din sud-estul țării, au participat activ la acest program. Această ediție a adus o extindere semnificativă a ariei de acoperire față de prima ediție din 2023, incluzând județele Olt și Gorj pe lângă Argeș, București-Ilfov, Brașov, Călărași, Giurgiu și Ialomița. Interesul crescut manifestat de școlile din Olt și Gorj a fost evident, înscriindu-se 35 de clase din aceste județe în program.
Elevii au beneficiat de trei lecții interactive pe clasă, susținute de voluntari ENGIE și lectori ai Hands Across Romania, fiind ghidați de mascotele Eol, Lumi, Electro și Metano. Copiii au avut ocazia să învețe despre sursele de energie eoliană, solară, hidroenergia și biogaz, prin activități experiențiale și echipamente dedicate. De asemenea, au învățat despre proprietățile gazului natural și măsuri preventive în situații de urgență, alături de eco-gesturi pentru reducerea consumului de energie și protejarea mediului înconjurător. Aceste lecții nu doar că au fost informative, dar au reușit să fie și extrem de captivante și memorabile pentru elevi, oferindu-le cunoștințe valoroase despre sursele de energie regenerabilă și modalitățile de conservare a resurselor naturale.
ENGIE Romania continuă să investească în responsabilitatea socială prin educație, sănătate, eficiență energetică și protecția mediului. De la începutul activităților sale educaționale în 2005, compania a investit aproximativ 1.383.000 euro în diverse programe și proiecte menite să prevină abandonul școlar, să sensibilizeze publicul asupra impactului asupra mediului, să sprijine categoriile defavorizate și să promoveze învățământul dual și educația energetică.

Marius BĂDRĂGAN

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )