259 de milioane de euro pentru sprijinirea investiţiilor în producţia, asamblarea şi reciclarea bateriilor, celulelor şi panourilor fotovoltaice
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare pentru România în valoare de 259 de milioane de euro. Schema a fost notificată de Guvernul României, în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Vor fi sprijinite investiţiile în producţia, asamblarea şi reciclarea bateriilor, celulelor şi panourilor fotovoltaice. Europarlamentarul Dan Motreanu (vicepreşedintele PNL) precizează că, măsura va contribui la dezvoltarea regională şi crearea de noi locuri de muncă. Astfel, economia României va deveni mai competitivă şi va fi sprijinită tranziţia la economia verde. „Ajutoarele se vor acorda sub formă de granturi directe. Sunt vizate întreprinderile care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei, asamblării şi reciclării bateriilor, celulelor şi panourilor fotovoltaice, situate în zonele eligibile pentru ajutoare regionale din România. Potrivit documentelor aprobate anterior de Comisia Europeană, sunt considerate eligibile pentru a primi ajutoare şapte regiuni din România. Este vorba de Sud-Muntenia (care include şi judeţul Giurgiu), Nord – Vest, Centru, Nord – Est, Sud-Est, Sud – Vest Oltenia şi Vest. Din păcate, acestea se numără printre regiunile cele mai defavorizate din UE, cu un PIB pe cap de locuitor sub 75 % din media UE. De asemenea, sunt eligibile 28 de localităţi din regiunea Ilfov”, a precizat europarlamentarul liberal.
Cristina ANDREI