164 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române

La fel ca în întreaga ţară şi ialomiţenii au marcat, aşa cum se cuvine, împlinirea a 164 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române (24 ianuarie 1859). Manifestarea dedicată acestei zile, a avut loc, marţi 24 ianuarie 2023, în Piaţa Revoluţiei, din municipiul Slobozia, pe Platoul Palatului Administrativ. La evenimentul – organizat de Instituţia Prefectului Ialomiţa, Consiliul Judeţean Ialomiţa, Garnizoana Slobozia şi Primăria Slobozia – au participat oficialităţi, politicieni, primari, şefii instituţiilor subordonate MAI şi cetăţeni.
Programul a debutat cu intrarea în dispozitiv a Gărzii de Onoare şi a participanţilor, întâmpinarea persoanelor oficiale, intonarea Imnului Naţional al României şi oficierea serviciului religios. Apoi, organizatorii l-au invitat la pupitru pe senatorul AUR Ialomiţa, Adrian Costea, în calitate de profesor de istorie, pentru a evoca semnificaţia măreţului moment. „Sărbătoarea Micii Uniri este un prilej de reflecţie asupra momentelor istorice favorabile care au marcat evoluţia statului român modern. Ziua de 24 ianuarie 1859 este un moment de referinţă. Datorită unui elan patriotic remarcabil al elitelor din cele două Principate, era realizat proiectul unionist enunţat de revoluţionarii paşoptişti, ideal ce avea să fie urmărit până la final. Protagonistul evenimentelor de acum 164 de ani, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor ales în urma votului popular, afirma următoarele: Unirea e singura stare politică, ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea, ce o aştepta de atât de mult timp. Au urmat 7 ani de domnie extrem de prolifici. Reformele din această scurtă perioadă au creat baza instituţională necesară modernizării statului român, moştenirea de care a beneficiat succesorul său, regele Carol I. Redistribuirea fondului funciar, introducerea învăţământului obligatoriu şi gratuit, precum şi o legislaţie modernă, au asigurat sincronizarea societăţii româneşti cu statele occidentale. Pe harta Europei apărea un stat hotărât să intre triumfător în modernitate. Mitul personalităţii lui Cuza nu este unul exacerbat. Acesta este parte integrantă a mitului fondator al naţiunii noastre. Însăşi retragerea şi abdicarea sa din februarie 1866, au reprezentat un exemplu de lider care a ştiut să facă pasul înapoi. Înainte să părăsească tronul a afirmat: Să dea Dumnezeu să-i fie ţării mai bine fără mine, decât cu mine. La mulţi ani, tuturor!”, a subliniat senatorul Adrian Costea.

„Ţara e ca şi mama, ca şi părinţii, trebuie să-i iubim pentru că există”

Prefectul judeţului Ialomiţa, Marin Constantin a transmis întâi mesajul premierului Nicolae Ciucă, după care pe cel propriu. „Personal, vreau să urez şi eu, astăzi, românilor: La mulţi ani! Vreau să spun că pentru a ne iubi ţara şi să fim patrioţi, asta nu trebuie să se întâmple doar la 24 ianuarie sau în zilele naţionale. Dacă înaintaşii noştri la 1600, 1859 şi 1918 au înfăptuit Unirea românilor în etape, noi, astăzi – toţi cei care conducem ţara şi care locuim în ea – trebuie să avem grijă de unitatea noastră. Trebuie să fim uniţi şi nu dezbinaţi, să ne iubim şi să ne respectăm ca oameni. Să acceptăm că adesea gândim diferit, dar trebuie să găsim lucrurile ce ne unesc şi nu pe cele care ne dezbină. Trebuie să fim români şi atunci când ne plătim impozitele, când nu distrugem lucrurile făcute de cei de lângă noi sau dimpotrivă, contribuim cu puţinul ori mai multul pe care putem, la schimbarea societăţii. Trebuie să le arătăm copiilor cât de frumoasă este ţara asta, câte mii de locuri şi lucruri minunate ne poate oferi. Numai cunoscând-o, putem s-o iubim. Ţara e ca şi mama, ca şi părinţii, trebuie să-i iubim pentru că există. Nu trebuie să-i iubim pentru că sunt într-un anume fel. Şi ţara trebuie s-o iubim aşa cum este ea, să încercăm s-o transformăm cu toţii, să ne fie tuturor mai bine. La Mulţi ani, să fim sănătoşi şi să avem un an 2023, mai bun decât 2022, în primul rând, cu pace şi sănătate”, a urat prefectul judeţului Ialomiţa.

„Sper ca ialomiţenii să reînvie sentimentul patriotic şi mândria faţă de ţară”

La rândul ei, Rodica Boancă (senator AUR Ialomiţa) a fost prezentă la emoţionanta manifestare. Cu acest prilej a ţinut să transmită un călduros mesaj românilor. „La mulţi ani, tuturor românilor! Aş vrea să le spun, în primul rând, că este momentul să fim mai uniţi ca niciodată. Este momentul să dovedim întregii lumi că suntem demni şi foarte mândri de identitatea noastră. E important ca în aceste timpuri, când traversăm atâtea crize succesive, să rămânem într-o logică şi coerenţă a lucrurilor. Dar, eu cred în capacitatea acestui popor de a-şi depăşi problemele. De asemenea, locuitorilor judeţului Ialomiţa, vreau să le urez un sincer: La mulţi ani, de Ziua Unirii Principatelor! I se spune Mica Unire, dar este prima unire de fapt şi cea mai trainică, care a dăinuit cel mai mult. Este un moment extrem de important şi sper ca ialomiţenii să reînvie sentimentul patriotic şi mândria faţă de ţară”, a punctat Rodica Boancă.
La finalul manifestării, a fost intonată „Hora Unirii”, iar cei prezenţi au dat mână cu mână, aşa cum au făcut-o, acum 164 de ani, înaintaşii lor.

Ramona BUTNARIU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )