135 de milioane de euro pentru Ucraina şi Republica Moldova

Comisia Europeană transferă 135 de milioane de euro către Ucraina şi Republica Moldova. Suma era prevăzută iniţial pentru programe cu Rusia şi Belarus. Este vorba despre fonduri din Instrumentul pentru Vecinătate, Dezvoltare şi Cooperare Internaţională pentru perioada 2021-2027. În urma războiului pe care Rusia l-a declanşat în Ucraina şi a sprijinului acordat de Belarus, fondurile pentru cooperarea cu aceste două ţări au fost suspendate. „Ucraina şi Republica Moldova vor beneficia de fonduri UE pentru realizarea unor legături de transport transfrontalier, dezvoltarea serviciilor sanitare, proiectelor de educaţie şi cercetare, planurilor de incluziune socială sau de capacitate instituţională a autorităţilor publice. Fondurile vor fi folosite şi pentru finanţarea coridoarelor de solidaritate.
Alte 26 de milioane de euro au fost deja redistribuite pentru sprijinirea unor programe de cooperare cu Ucraina şi Republica Moldova. Sprijinul pentru Republica Moldova este extrem de important într-o perioadă în care ţara este afectată de consecinţele războiului din Ucraina. De aceea, am susţinut prin vot, în Parlamentul European, reînnoirea cu un an şi extinderea măsurilor de liberalizare a comerţului dintre Republica Moldova şi UE. De asemenea, Parlamentul European a aprobat suplimentarea asistenţei macrofinanciare pentru Republica Moldova cu 145 de milioane de euro. În acest fel, suma totală alocată Republicii Moldova, pentru asistenţă macrofinanciară, va ajunge la 295 de milioane de euro”, a precizat Dan Motreanu, europarlamentar PNL.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )