1.337.560,46 lei – suma care intră în conturile crescătorilor de animale
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna Iulie a acestui an.
Suma autorizată la plată este în valoare de 1.337.560,46 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). „Suma este destinată solicitanților care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare”, informează Florin Stoia, directorul executiv APIA.
Petruța RIDICHE